esafetyresourcesf...
Follow
Find
3.4K views | +0 today
 
Scooped by LucianeCurator
onto esafetyresourcesforschools
Scoop.it!

Metode si instrumente complementare de evaluare

Metode si instrumente complementare de evaluare | esafetyresourcesforschools | Scoop.it

Metode si instrumente complementare de evaluare

La disciplina religie, putem folosi metode alternative de evaluare. Aceste metode şi le poate propune fiecare profesor în parte. Metodele alternative prezintă unele valenţe formative, deosebite: pun în aplicare abilităţile practice ale elevilor; oferă profesorului o imagine şi informaţii aduse la zi; pe baza acestor informaţii profesorul îşi fundamentează judecăţi de valoare apreciind obiectiv achiziţiile elevilor şi progresele realizate; oferă elevului şansa de a demonstra ceea ce ştie să facă într-o situaţie concretă; prin evaluarea alternativă profesorul de religie va urmări cunoştinţele şi aptitudinile practice ale elevilor, precum şi capacitatea lor de a-şi constitui un anumit sistem axiologic (opinii, comportamente, reacţii). Ca metode alternative de evaluare aplicabile la religie, propunem:
A. Testele docimologice (testele de evaluare didactică) se realizează sub forma unui set de întrebări (itemi). 1. Testul este definit ca o probă care implică nişte sarcini reunite pe baza unui criteriu unitar. Elementele constitutive ale unui test poartă denumirea de itemi. Testul reprezintă un instrument de apreciere şi verificare a cunoştinţelor, a deprinderilor prin intermediul căruia este asigurată mai multă obiectivitate în evaluare. Elementele componente ale unui instrument de evaluare, itemii, se pot constitui din enunţuri, întrebări, probleme, exerciţii, eseuri. Testul docimologic constituie o alternativă la metodologia tradiţională de evaluare. Structura testului cuprinde instrucţiunile de folosire, itemii propriu zişi (sarcinile de rezolvat), punctajul. Se consemnează datele personale ale celui examinat: nume, vârstă, şcoală. După natura lor sunt două mari categorii de teste: a) teste obiective, standardizate, validate, etalonate, create de gurpuri de specialişti şi b) teste create de profesori, mai puţin riguroase, cu accentuate note subiective, dar mai elastice. a) Elena Macavei, preluând punctul de vedere al pedagogului belgian Emile Blanchard, împarte testele obiective în: Testul de cunoştinţe, care pune în evidenţă calitatea şi varietatea cunoştinţelor; Testul de nivel, care constată şi măsoară gradul de cunoaştere şi aptitudinile la care a ajuns elevul; Testul de maturitate, care măsoară nivelul achiziţiilor; permite evaluarea unei acţiuni; Testul de randament global; Testul analitic, pentru a descoperi deficienţele particulare şi cauzele lor; Testul de prognoză cu rolul de a recomanda predicţii. b) Testele elaborate de profesori chiar dacă sunt mai puţin riguroase nu sunt lipsite de interes fiind folosite mai mult pentru uz intern. Prin tradiţie forma cea mai populară în învăţământul românesc este aceea de a folosi itemi de tip eseu. Itemii de tip eseu oferă o viziune globală asupra modului de gândire şi raţionament al elevului evaluat. 2. În elaborarea testelor docimologice se parcurg mai multe etape: selectarea conţinuturilor ce urmează a fi evaluate, alegerea obiectivelor operaţionale a căror realizare se va urmări prin evaluare, fragmentarea sarcinilor, elaborarea itemilor, aranjarea logică a itemilor, prezentarea instrucțiunilor de lucru, notarea timpului de realizare (dacă este cazul), precizarea punctajului şi multiplicarea testului docimologic. Este esenţială relaţia între obiectivele de evaluare şi itemi. 3. Avantaje: uniformitatea și obiectivitatea verificării, posibilitatea verificării unui volum mare de cunoștințe, lipsa influenței simpatiei sau antipatiei datorită unicității criteriului de apreciere, economie de timp, eliminarea stresului evaluării orale, dezvoltarea capacității de autoevaluare la elevi. Dezavantaje: nu pot fi apreciate formarea deprinderilor și atitudinile de complexitate superioară, se neglijează calitatea în favoarea volumului mare de cunoștințe, apariția fraudei prin faptul că răspunsurile pot fi alese din întâmplare, lipsa de experiență a profesorilor în elaborarea testelor, lipsa întrebărilor ajutătoare, încurajarea metodelor deficitare de învățare, consum mare de efort în elaborarea lor). 4. Clasificarea testelor docimologice elaborate de profesori: a) în funcție de momentul evaluării: teste inițiale (se dau la începutul anului școlar, semestrului, sau când profesorul preia o clasă de elevi), teste de progres (se dau în mod curent și periodic, pentru ca profesorul să evidențieze progresul făcut de elevi), teste finale (se dau la sfârșitul unui capitol, semestru sau an școlar); b) în funcție de modul în care profesorul așteaptă să primească răspunsul: teste cu itemi închiși, care presupun răspunsuri binare (corect-greșit, adevărat-fals, da-nu), răspunsuri cu alegere multiplă (un enunț cu un singur răspuns corect, la alegere din mai multe, sau cu mai multe răspunsuri corecte, la alegere din mai multe), răspunsuri corelate (de potrivire: solicită completarea unor răspunsuri eliptice sau stabilirea unor corespondențe între elementele date); teste cu itemi deschiși, care presupun din partea elevilor construirea unor răspunsuri logice la întrebări, completarea propozițiilor lacunare, elaborarea unor eseuri. 5. Testele trebuie să corespundă unor cerinţe, cum ar fi: validitatea, fidelitatea, etalonarea, standardizarea, aplicarea şi corectarea testului în mod uniform pentru toţi elevii.
B. Portofoliul constituie un instrument de evaluare care include experienţa şi rezultatele obţinute prin celelalte metode de evaluare, reprezentând o alternativă viabilă la modalităţile ...
tradiţionale de evaluare. Portofoliul se constituie într-o carte de vizită a elevului, deoarece prin utilizarea acestui tip de evaluare se poate urmări progresul, modul de a gândi, maturizarea intelectuală şi duhovnicească a elevului de la un an la altul. Portofoliul unui elev se constituie din lucrări scrise şi practice, probe orale, proiecte, fişe de autoevaluare. Portofolilul are ca scop prezentarea, evaluarea şi autoevaluarea elevului în cauză. El serveşte atât ca instrument de evaluare destinat profesorului, părinţilor sau comunităţii, dar şi ca instrument de autoevaluare pentru elev. Din experienţa personală a folosirii portofoliului ca instrument de evaluare, precizăm câteva utilităţi: elevii se implică într-un mod participativ în realizarea activităţilor în cadrul disciplinei; este motivată creativitatea elevilor; atât factorii de decizie din şcoală cât şi părinţii, având la dispoziţie portofoliile elevilor, vor avea o imagine mai bine conturată asupra a ceea ce se realizează în cadrul disciplinei.
Conţinutul unui portofoliu se poate constitui din fişele de lectură, fişe de observare, articole, eseuri, răspunsuri la unele chestionare, teme pentru acasă. Evaluarea tip portofoliu constituie o formă modernă de evaluare, „iar aplicarea ei se pretează perioadei de sfârşit de semestru”.
C. Observarea directă se realizează pe baza unui plan dinainte elaborat şi structurat, folosindu-se o fişă de observaţii, precum şi fişa de caracterizare psihopedagogică. Acest tip de evaluare se realizează în contextul activităţilor didactice, urmărindu-se interesul şi deprinderile elevilor şi totodată atitudinea lor faţă de şcoală, în cazul religiei, atitudinea faţă de normele şi preceptele doctrinare ale Bisericii. Participarea elevilor la realizarea activităţilor didactice, dorinţa de a participa la activităţi extraşcolare, îndeplinirea sarcinilor trasate sunt relevante în ceea ce priveşte nivelul de pregătire al elevilor. Metoda este mai eficientă atunci când este aplicată cu consecvenţă, când sunt folosite unele instrumente de înregistrare şi structurare a constatărilor.
D. Proiectul: Este o activitate mai complexă şi dacă implică un volum de muncă mai ridicat din partea elevului, acest tip de evaluare este foarte motivant. Profesorul va trasa sarcinile, limitele proiectului după care elevul va continua acasă pe parcursul unei perioade mai îndelungate de timp să realizeze proiectul propus. La religie, pentru acest tip de evaluare propunem unele proiecte concrete cum ar fi: realizarea unor lucrări de pictură religioasă; confecţionarea unor mijloace didactice. Proiectul poate fi realizat de unul sau mai mulţi elevi, iar aprecierea lui poate fi făcută atât în clasă cât şi în cadrul comunităţii parohiale: expoziţie de icoane, organizată în cadrul parohiei sau al şcolii, o expoziţie de ouă încondeiate de Paşti etc.
E. Evaluarea activităţii de grup: Reprezintă o formă de evaluare în care, pe o perioadă mai îndelungată de timp, profesorul de religie îşi va da seama dacă în urma activităţilor sale a reuşit să omogenizeze grupurile de elevi, dacă elevii recurg la milostenie, cooperare, întrajutorare. Profesorul poate organiza unele activităţi de caritate în care să implice şi alţi parteneri educaţionali: părinţi, parohie, reprezentanţi ai instituţiilor locale.
F. Contextualizarea practică a cunoştinţelor acumulate: Acumularea cunoştinţelor nu reprezintă un scop în sine, ci se face întotdeauna în vederea transpunerii în practică a efectelor pe care acestea le produc în planul dezvoltării intelectuale al elevilor. Altfel spus „nivelul de instruire al elevilor nu este dependent numai de cantitatea de informaţii acumulată, ci mai ales de valoarea instrumentală şi operaţională a acesteia”. Credem că la disciplina religie, aplicabilitatea practică a cunoştinţelor este una dintre cele mai importante metode de evaluare. Este deosebit de important ca profesorul de religie să îşi urmărească elevii, pas cu pas, să îi îndemne să participe la slujbele Bisericii, precum şi la o observare atentă a poruncilor şi normativelor creştine. O colaborare bună între preotul paroh şi profesorul de religie poate conduce atât la o observare mai atentă a comportamentului şi a felului de a gândi al elevilor, cât şi la un îndemn pentru elevi de a pune în practică cunoştinţele şi informaţiile primite. La clasele mici profesorul poate realiza acest tip de evaluare în colaborare cu părinţii. După ce profesorul a predat noţiunile legate de familia creştină sau despre faptele bune, el va înştiinţa părinţii în legătură cu temele predate. Pe parcursul prezentării acestor teme el va vorbi elevilor despre importanţa întrajutorării părinţilor, despre faptul că Dumnezeu îi iubeşte pe cei care îşi ascultă părinţii, despre faptul că Dumnezeu răsplăteşte orice faptă bună. După o anumită perioadă de timp profesorul le va cere părinţilor să schiţeze în câteva fraze o scurtă evaluare a elevului: despre felul în care îşi face temele, despre felul cum se comportă la masă, despre modul în care îşi ascultă părinţii. Acest tip de evaluare are cel puţin două aspecte importante: ...

...pe de o parte elevul va învăţa să fie mai responsabil, iar pe de altă parte chiar şi părinţii vor fi familiarizaţi cu unele aspecte ale educaţiei religioase. Misiunea profesorului se va extinde de la elevi la părinţi. Un alt mod de realizare a acestui tip de evaluare ar fi ca profesorul de religie să organizeze anumite activităţi cu caracter religios şi cultural în cadrul parohiei, iar părinţii acestora să fie invitaţi la aceste activităţi în vederea aprecierii şi evaluării.
G. Chestionarul poate fi completat la sfârşitul unei lecţii, capitol sau semestru şi poate fi structurat pe mai multe compartimente: am învăţat …, am descoperit că …, am folosit metoda …, îmi place să citesc … . Chestionarele pot fi nominale sau anonime. Pentru o mai bună autosituare profesorul poate apela la chestionarele anonime, încurajându-i pe elevi să noteze şi unele sugestii cu privire la îmbunătăţirea activităţii profesorului. Tot prin intermediul chestionarelor anonime elevii pot fi îndemnati să-şi facă o autoevaluare în care să-şi prezinte realizările dar şi erorile comise; în urma experimentării acestui tip de chestionar, am constatat că elevii sunt foarte sinceri. Reţinem faptul că profesorul trebuie să păstreze confidenţialitatea acestor chestionare. Remarcile trebuie să fie făcute cu un mare grad de generalitate. Poate fi în liniile generale informat şi preotul paroh vizavi de răspunsurile date de elevi pe parcursul chestionarelor.
H. Autoevaluarea elevilor: Autoevaluarea reprezintă o modalitate de stabilire a eficienţei desfăşurării educaţiei religioase în şcoală. Orice metodă de evaluare folosită în cadrul oricărei discipline prezintă cel putin două aspecte esenţiale, gradul de însuşire a noţiunilor predate şi capacităţile elevului de a le transpune în practică. La religie acest tip de abordare a evaluării este acceptabil dar nu complet, nu desăvârşit. Important este ca atât profesorul cât şi elevul să ducă evaluarea mai departe în sensul conştientizării rolului autoevaluării. Elevul va fi îndemnat spre autosituare, va fi condus înspre realizarea unei radiografii moral-duhovniceşti, „va fi invitat la reflecţia asupra lui însuşi”. Este de dorit ca orice dascăl de religie să încerce să-i determine pe elevi să-şi analizeze calitatea relaţiei lor cu Dumnezeu, cu duhovnicul lor, cu părinţii, cu colegii. Împlinirea şi trăirea poruncilor de către elevi este una din finalităţile educaţiei religioase. Acest lucru va fi realizabil în măsura în care credinţa, trăirea poruncilor, participarea la slujbele Bisericii vor fi experimentate mai întâi de către profesor. Vrând nevrând, dascălul de religie se constituie într-un model pentru elevii săi. Una dintre însuşirile de bază ale profesorului de religie este „să creadă şi să-i facă pe alţii să creadă … în crezul pe care îl predă... să ştie și ceilalți că acest crez este însuşirea sa de căpetenie”. O metodă mai profundă de autoevaluare o realizează profesorul de religie atunci când elevul trece de la autoevaluare la Taina Spovedaniei. În această formă evaluarea la disciplina religie trece din sfera educaţională în sfera sacramentală, de data aceasta evaluarea trecând printr-o formă de metamorfozare, de la evaluarea făcută de profesor şi elevi la cea facută de duhovnic. În constatările făcute pe teren, reiese că elevii noştri acordă o însemnătate deosebită Tainei Spovedaniei. Îndreptarea sau sfinţirea omului prin harul divin se realizează în Biserică, Sfintele Taine „încredinţate de Mântuitorul Bisericii Sale fiind absolut necesare oricărui creştin în vederea mântuirii”.

more...
No comment yet.

From around the web

esafetyresourcesforschools
This topic is made by http://about.me/web20education for celebrating #sid2011
Curated by LucianeCurator
Your new post is loading...
Your new post is loading...
Scooped by LucianeCurator
Scoop.it!

#edchat Every year in 8 february is Safer Internet Day #sid2011 #esafety via @Insafenetwork ,, It's more than a game, it's your life "

#edchat Every year in 8 february is Safer Internet Day  #sid2011 #esafety via @Insafenetwork ,, It's more than a game, it's your  life " | esafetyresourcesforschools | Scoop.it
BLOGGING USING WEB 2.0 AND SOCIAL MEDIA IN EDUCATION IN XXI CENTURY:
more...
No comment yet.
Scooped by LucianeCurator
Scoop.it!

Profesorul de religie, model și formator de caractere în școala contemporană

Profesorul de religie, model și formator de caractere în școala contemporană | esafetyresourcesforschools | Scoop.it

A. Profesorul de religie, model și formator de caractere în școala contemporană:
Gordon: Reuşita orei de religie depinde nemijlocit de conştiinciozitatea celui care o predă. Copiii văd religia prin prisma profesorului, deoarece calităţile şi defectele lui se proiectează fast sau nefast asupra materiei în sine. Unui profesor de care depinde formarea caracterelor, i se cere neapărat a fi un om cu personalitate. Fără a i se cere să fie desăvârșit, el trebuie însă să dovedească o permanentă strădanie spre a-şi contura personalitatea, să tindă neîncetat spre desăvârşire. Din punct de vedere intelectual, un profesor de religie trebuie să posede o bună cultură generală, dublată de cultură specială teologică. De asemenea, să aibă, între altele, inteligenţă vie, imaginaţie creatoare, memorie durabilă şi fidelă. El trebuie să fie un specialist în materia pe care o predă, având totodată şi cunoştinţe psiho-pedagogice solide, care să-i permită o comunicare optimă cu elevii. În acelaşi context al calităţilor intelectuale, profesorul de religie trebuie să fie un cititor pasionat al literaturii teologice, dar şi al cărţilor din domeniile ajutătoare. Mai ales, el nu este un simplu transmiţător de cunoştinţe, ci un propovăduitor, iar una dintre notele esenţiale ale personalităţii propovăduitorului creştin, din punct de vedere intelectual, este cunoaşterea Sfintei Scripturi şi a scrierilor Sfinţilor Părinţi. Din punctul de vedere al calităţilor morale, nominalizăm: credinţă puternică, iubire neţărmurită, smerenie, discreţie, discernământ şi bun simț. Întâi de toate, profesorul de religie trebuie să aibă conştiinţa că nu predă o lecţie oarecare, ci un crez anume, drept, curat, deplin şi neştirbit al adevărului, al mântuirii: crezul ortodox. Astfel, credinţa neabătută, unită cu celelalte virtuţi pomenite, vor confirma vocaţia autentică şi mărturia lui de catehet. Căci profesorul de vocaţie este, de fapt, un martor şi mărturisitor al Învăţătorului Suprem, Iisus Hristos şi al Evangheliei Sale. Profesorul nu învaţă în nume personal, ci în numele lui Hristos. Cu privire la calităţile fizice menţionăm că profesorului i se cer: un trup sănătos, fără defecte izbitoare; voce plăcută, curată, sonoră; faţa prietenoasă, atrăgătoare; ţinută vestimentară curată şi lipsită de excentrisme. Ordinea sau dezordinea externă a unui om, o reflectă, desigur, pe cea interioară. Este de prisos să insistăm că profesorul de religie reprezintă Biserica nu numai prin cultura teologică şi viaţa morală, ci şi prin înfăţişare, îmbrăcăminte, gestică, mimică. El trebuie să fie îmbrăcat la ore la fel ca pentru biserică, ca pentru Sfânta Împărtăşanie. Căci catedra orei de religie trebuie să fie pentru el un altar sfânt, nu o tribună oarecare.
Timiș: a) Profesorul de religie este mentorul şi conducătorul oricărei activităţi didactice de factură religioasă. Profesorul este cel care dă sens şi finalitate proiectelor, obiectivelor şi secvenţelor educaţionale propuse. Personalitatea profesorului de religie se conturează în funcţie de calităţile aptitudinale (vocaţia) şi în funcţie de cultura de specialitate (formaţia teologică). Componentele pregătirii profesionale a dascălului de religie sunt cultura generală, cultura de specialitate şi pregătirea psihopedagogică. b) Într-o primă etapă orice profesor începător este marcat de optimism, dar nu întotdeauna are şi deprinderile formate. Lipsurile sunt foarte greu sesizabile din partea celui în cauză. Etapa a doua este marcată prin conştientizarea anumitor lipsuri şi chiar prin unele îndoieli. În timp, odată cu unele neîmpliniri scade şi optimismul. La unii dintre dascăli apare un moment critic, care dacă este dublat de speranţă, se poate converti în realism, pragmatism şi revizuiri, iar dacă acest moment critic este dublat de îndoială se poate ajunge la renunţări. Etapa a treia e marcată de realism şi de câştigarea unor competenţe profesionale. Etapa a patra se constituie într-o etapă a competenţelor şi a realizărilor. Există şi riscul ca în această etapă să apară o formă de plafonare sau rutină. Etapa a cincea este etapa în care profesorul îşi desăvârşeşte anumite abilităţi, aici putem vorbi de profesionalism. Într-o a şasea etapă se trece de la competenţă si profesionalism la creativitate şi măiestrie. Apogeul unei cariere didactice, am putea spune că se împlineşte într-o a şaptea etapă, atunci când putem vorbi de erudiţie. c) Pentru o mai bună formare a deprinderilor profesionale, e imperios necesară colaborarea cu colegii de catedră, cu colegii de cerc pedagogic, dar mai ales cu duhovnicul. Important este să conştientizăm faptul că a fi profesor de religie înseamnă a avea o bună pregătire teoretică şi didactică, înseamnă a ne pregăti mereu, şi mai presus de toate a cere ajutorul şi binecuvântarea lui Dumnezeu în tot ceea ce facem.
B. Consilierea și îndrumarea duhovnicească în cadrul educației religioase. Aspecte și atitudini:
1. Consilierea educaţională: Reforma învăţământului în România ...
subliniază importanţa comutării accentului de pe latura informativă a procesului educaţional pe cea formativă, precum și optimizării relaţiei profesor-elev, elevul trecând drept partener în derularea actului didactic. Învăţământul românesc trebuie să aibă ca scop nu doar formarea unor specialişti bine informaţi, ci şi formarea de persoane cu putere de adaptare la solicitările sociale şi psihologice ale vieţii, şcoala fiind o instituţie socială cu funcţii multiple, aptă să răspundă nevoilor sociale şi psihologice ale elevilor. Observăm o creştere a eşecului şi abandonului şcolar; aceşti indicatori atenţionează asupra faptului că şcoala este obligată să observe mai atent problemele legate de consiliere şi orientare. Disciplina de consiliere şi orientare oferă cadrul formal în care profesorul poate să lucreze nu doar cu dimensiunea raţional-intelectuală a elevului, ci şi cu cea afectivă şi motivaţională, atitudinală şi socială. Prin consilerea şcolară, instituţiile de învăţământ îşi urmează scopul primordial de proces formativ centrat pe elev şi totodată răspund nevoilor comunităţii, dând societăţii persoane competente pentru viaţa privată, profesională şi publică. În acest sens, se cere o concretizare a spectrului consilierii. Definirea consilierii impune accentuarea anumitor caracteristici care o diferenţiază vizavi de asistenţa psihologică. După A. Băban, o primă caracteristică este dată de tipul de persoane cărora li se adresează. Consilierea vizează persoane normale ce nu prezintă tulburări psihice. Consilierea le ajută să facă faţă mai eficient sarcinilor vieţii cotidiene. O a doua caracteristică definitorie pentru consiliere este aceea de asistenţă pe care o oferă utilizarea unui model educaţional şi al dezvoltării, nu unul clinic curativ. Sarcina consilierului este de a învaţa pe elevii să-şi valorizeze propriul potenţial. A treia caracteristică a consilierii este preocuparea pentru prevenirea problemelor ce pot afecta dezvoltarea şi funcţionarea armonioasă a persoanei. Astfel spus, procesul de consiliere pune accentul pe dimensiunea de prevenţie a tulburărilor emoţionale şi comportamentale, pe cea a dezvoltării personale şi a rezolvării de probleme. Scopul fundamental al consilierii educaţionale este funcţionarea psihologică optimă a elevului şi a grupului de elevi.
2. Consilierea şi îndrumarea duhovnicească: Între diferitele tipuri de consiliere: educaţională, profesională, informaţională, vocaţională, de dezvoltare profesională, consilierea duhovnicească are un loc privilegiat. La prima vedere termenul de consiliere duhovnicească ne trimite la o consiliere pastorală pe care o realizează preotul în relaţia cu enoriaşii săi. Totuşi, consilierea duhovnicească are un spectru mult mai larg. O consiliere duhovnicească susţinută o pot face atât părinţii, cât şi profesorul de religie, care, împreună cu duhovnicul poate contribui atât la dezvoltarea capacităţii elevilor de a înţelege unele realităţi duhovniceşti cât şi la sprijinirea elevilor în vederea rezolvării anumitor probleme. Zi de zi, elevii au parte de conflicte unii cu alţii, în familie şi în societate. Modul în care rezolvăm anumite conflicte sau situaţii delicate este influenţat de ceea ce simţim faţă de noi înşine, de relaţiile pe care le avem cu semenii, de valorile la care ne raportăm, de felul cum vedem lumea. Pregătirea universitară a viitorilor profesori de religie nu oferă suficiente cursuri care să furnizeze suport informaţional şi formativ relevant pentru consiliere. La disciplina religie, mai mult ca la oricare disciplină, avem obligaţia de a consilia şi îndruma elevii atât sub aspect educaţional cât şi duhovnicesc. Pentru a consilia şi îndruma pe altul se impune cunoaşterea unor strategii, a unor procedee şi tehnici de consiliere şi totodată se impune să ne cunoaştem pe noi înşine. Dictonul cunoaşte-te pe tine însuţi a rămas celebru peste veacuri deoarece el are valenţe duhovniceşti, axiologice, pragmatice şi mai ales ontologice. Fiecare dintre noi avem pretenţia că ne cunoaştem foarte bine, dar în realitate ne cunoaştem foarte puţin, unii cercetători susţinând că asistăm la o superficializare a cunoaşterii de sine. În lumina doctrinei creştine, cunoaşterea este un act teandric, un act de împreună lucrare (Dumnezeu-om), un act interferenţial (transcendent-imanent). Din perspectivă ontologică, cunoaşterea de sine are valenţele infinitului, ale veşniciei. Percepând cunoaşterea de sine ca fiind un proces ce interferează cu cunoaşterea adevărului, deducem că acest fapt ţine şi de domeniul revelaţiei. Mântuitorul Iisus Hristos proclamă: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa” (Ioan 14). Consilierea duhovnicească a elevilor se poate focaliza atât pe identificarea unor soluţii pentru problemele cu care se confruntă elevii, cât şi pe cunoaşterea de sine ca ipostază a cunoaşterii şi aprecierii de Dumnezeu. Prin consilierea duhovnicească elevii pot fi conştientizaţi de faptul că toate relele pe care le suferă omul sunt o urmare a păcatului. Omul înnoit în şi prin Iisus Hristos are ... puterea, prin credinţă, de a găsi soluţii la problemele şi conflictele cu care se confruntă. Cunoaşterea noastră înşine, precum şi a surselor problemelor cu care ne confruntăm, se face prin lucrarea Sfântului Duh; vindecarea şi iluminarea minţii noastre dezvăluie existenţa patimilor şi a nejunsurilor noastre şi, luminaţi fiind de Duhul Sfânt, putem să luptăm împotriva acestora. Dincolo de legile biologice şi fizice care reglează viaţa, există şi legile duhovniceşti, iar „nerecunoaşterea acestora din urmă constituie boala duhovnicească, în timp ce cunoaşterea lor constituie sănătatea duhovnicească”. Cine are sănătate duhovnicească priveşte fenomenele şi aspectele vieţii din altă perspectivă, omul sănătos şi matur duhovniceşte raportează totul la Dumnezeu. Omul supus patimilor nu se poate privi înlăuntrul său şi îi este greu să se separe de patimi, trăind în ele şi prin ele. Însă, atunci când harul lui Dumnezeu începe să lucreze asupra lui, omul poate să distingă între ce este pătimaş şi păcătos, recunoscându-şi greşelile şi căutând soluţii pentru îndreptare. Acesta este motivul pentru care elevii trebuie să fie consiliaţi că singurul lucru de care trebuie să se teamă este moartea spirituală, adică păcatul. Luptând împotriva păcatului putem accede spre fericire, atât pentru viaţa de aici, cât şi pentru viaţa veşnică.
3. Atitudini fundamentale în cadrul relaţiei de consiliere: 1) Crearea unei atmosfere degajate de dialog (constituie un factor decisiv pentru reuşita actului pedagogic; măcar din când în când este indicat ca profesorul şi elevii să se găsească de aceeaşi parte a catedrei: în timp ce elevii învaţă anumite lucruri despre materia profesorului, profesorul să înveţe ceva despre elevii săi); 2) Informarea (o bună informare asupra problemelor cu care se confruntă elevii ne ajută foarte mult în alegerea strategiilor şi a tehnicilor de consiliere; informarea se poate face prin discuţii directe cu elevii, prin discuţii cu alţi colegi profesori despre problemele elevilor, prin teste şi chestionare anonime); 3) Reflecţia (încercând să observăm în profunzime problemele elevilor putem să înţelegem starea celui în cauză; este contraproductivă etichetarea imediată a unui tip de comportament sau a unei atitudini; orice problemă mai gravă sau mai puţin gravă a unui elev trebuie privită şi prin prisma mediului familial şi social din care provine elevul); 4) Dialogul (a avea un dialog cu cineva nu înseamnă doar a sta de vorbă, ci şi a ştii să-l asculţi pe acesta, înseamnă a încerca să-l cunoşti mai profund; un dialog degajat şi deschis poate inspira încredere, ba mai mult, elevul îl va considera pe profesor ca fiind o persoană în care poate avea încredere, o persoană la care poate apela la nevoie); 5) Încrederea (s-ar putea ca la un moment dat să apară senzaţia de ineficienţă a activităţii de consiliere; totuşi, nu e indicat să-i întoarcem spatele celui care nu ne ascultă; manifestând încredere în activitatea noastră, nu vom dramatiza situaţia şi atunci există şanse de reuşită); 6) Păstrarea calmului (dacă vom dramatiza o situaţie pe parcursul consilierii, există riscul ca persoana consiliată să nu ne mai asculte; elevul va încerca să evite anumite discuţii sau va minţi în unele privinţe; orice discuţie trebuie purtată cu calm şi bunăvoinţă; se recomandă să se pornească de la identificarea şi anticiparea cauzelor care le creează probleme elevilor noştri); 7) Apelul la rugăciune şi la ajutorul lui Dumnezeu (de fiecare dată când încercăm să ajutăm un elev ca acesta să-şi rezolve problemele, nu trebuie să uităm cuvintele Mântuitorului care spune: Fără Mine nu puteţi face nimic – Ioan 15).
4. Aspecte ale consilierii duhovniceşti: Consilierea şi îndrumarea duhovnicească vizează nu doar rezolvarea problemelor, ci urmăreşte şi dobândirea de către elevi a unor deprinderi şi practici religioase. Profesorul de religie poate influenţa elevii privind felul lor de a se raporta la Dumnezeu, de a-şi asuma calitatea de creştin. Din aceste considerente, consilierea duhovnicească trebuie focalizată pe mai multe aspecte: 1) Viaţa duhovnicească; 2) Descoperirea unui sens al existenţei: Remarcăm că mulţi dintre părinţi sunt preocupaţi realmente de cariera copiilor lor, dar sunt indiferenţi faţă de învăţătura creştină şi neglijează să-i înveţe pe copiii lor să trăiască precum nişte creştini. Astfel de părinţi îşi nasc copiii pentru viaţa de aici, dar le închid poarta spre veşnicie. Buna educaţie dată copiilor vizează nu doar pregătirea lor pentru viaţa de aici, ci şi pentru viaţa de dincolo. 3) Mărturisirea credinţei: Credinţa este păstrată şi transmisă de toţi cei ce formează poporul lui Dumnezeu. De aceea, fiecare preot, fiecare credincios, bărbat sau femeie, după rânduiala proprie fiecăruia în locul şi la timpul lor, sunt obligaţi să înveţe şi să mijlocească credinţa comună care leagă mădularele între ele pentru ca ...
astfel să ajungem toţi la unirea credinţei şi la cunoaşterea Fiului lui Dumnezeu (Efeseni 4). 4) Împărtăşirea cu Sfintele Taine: Profesorul de religie va monitoriza şi îndruma elevii să participe sistematic la împărtăşirea cu Sfintele Taine. 5) Citirea Sfintei Scripturi: Orice profesor de religie are obligaţia de a consilia elevii să citească sistematic din Sfânta Scriptură. 6) Practicarea postului şi a rugăciunii: Orice tânăr trebuie îndrumat şi învăţat că postul şi rugăciunea ajută atât în ceea ce priveşte problemele de zi cu zi, cât şi în ceea ce priveşte formarea personalităţii, modelarea caracterului, felul de a fi. Prin asceză, omul cel vechi se răstigneşte cu Hristos, astfel încât omul nou să învieze cu El şi să trăiască pentru Dumnezeu (Romani 6). 7) Conştientizarea apartenenţei la comunitatea parohială: Încă de mici, elevii vor fi consiliaţi spre înţelegerea faptului că au datoria şi responsabilitatea de a se angaja în viaţa parohiei, de a participa şi sprijini activităţile parohiei. Iată motivul pentru care considerăm că ar fi bine ca tinerii să-şi cunoască bine preotul paroh, să-l cunoască pe episcopul locului. Pentru o apropiere a tinerilor de parohie şi de activităţile acesteia se impune realizarea unor activităţi comune ale preotului şi profesorului de religie.
Preotul sau profesorul de religie, folosindu-se de unele tehnici şi procedee propuse de către unii specialişti în domeniul învăţării comportamentului, pot determina unele modificări comportamentale ale elevilor cu probleme. Cât timp un comportament poate fi indus, poate fi învăţat, de multe ori el poate fi şi dezvăţat. Când ne propunem să schimbăm un anumit tip de comportament sau o anumită atitudine a elevilor, se impune ca prin acţiunile noastre să-i determinăm pe elevi să-şi aleagă priorităţile, să-şi găsească un rost în tot ceea ce fac. O intervenţie pragmatică propune o radiografiere clară a idealurilor, a propunerilor şi a simţămintelor elevilor: ce-şi doresc de la viaţă, cum gândesc, care le sunt bucuriile, care le sunt împlinirile şi lipsurile, etc. Pentru mulţi tineri şi tinere, dorinţa de a fi în centrul atenţiei, de a fi vedetă, este mai mare decât dorinţa de a fi bine instruit. Înainte, idealul pentru o fată era să devină o mamă bună, o soţie respectată, o creştină devotată. Pentru mulţi tineri, aceste idealuri sunt de domeniul trecutului. Zygmund Baumand, făcând o diagnoză a stării morale a societăţii contemporane, afirmă că în zilele noastre ideea de sacrificiu de sine a fost delegitimizată; oamenii nu sunt stimulaţi sau nu doresc să facă eforturi pentru a atinge idealuri morale şi pentru a păstra valorile morale. Tehnologizarea excesivă presupune fragmentarea vieţii într-o succesiune de probleme. Viaţa duhovnicească reprezintă una dintre victimele tehnologizării; eul moral nu poate supravieţui fragmentării şi izolării. Iată motivele pentru care preotul şi profesorul de religie au obligaţia de a face din ora de religie o oră de consiliere şi îndrumare a elevilor spre viaţa cu şi în Hristos, spre împărtăşirea cu Sfintele Taine, spre o viaţă responsabilă, mai plină de sens. Să încercăm, în măsura posibilităţilor, să ajungem la inima tinerilor, chiar dacă uneori trebuie să le vorbim pe limba lor. Oare nu ne învaţă Sf. Apostol Pavel în acest sens: Tuturor toate m-am făcut, pentru ca-n orice chip să-i mântuiesc pe unii (1 Corinteni 9)?

more...
No comment yet.
Scooped by LucianeCurator
Scoop.it!

Metode si instrumente complementare de evaluare

Metode si instrumente complementare de evaluare | esafetyresourcesforschools | Scoop.it

Metode si instrumente complementare de evaluare

La disciplina religie, putem folosi metode alternative de evaluare. Aceste metode şi le poate propune fiecare profesor în parte. Metodele alternative prezintă unele valenţe formative, deosebite: pun în aplicare abilităţile practice ale elevilor; oferă profesorului o imagine şi informaţii aduse la zi; pe baza acestor informaţii profesorul îşi fundamentează judecăţi de valoare apreciind obiectiv achiziţiile elevilor şi progresele realizate; oferă elevului şansa de a demonstra ceea ce ştie să facă într-o situaţie concretă; prin evaluarea alternativă profesorul de religie va urmări cunoştinţele şi aptitudinile practice ale elevilor, precum şi capacitatea lor de a-şi constitui un anumit sistem axiologic (opinii, comportamente, reacţii). Ca metode alternative de evaluare aplicabile la religie, propunem:
A. Testele docimologice (testele de evaluare didactică) se realizează sub forma unui set de întrebări (itemi). 1. Testul este definit ca o probă care implică nişte sarcini reunite pe baza unui criteriu unitar. Elementele constitutive ale unui test poartă denumirea de itemi. Testul reprezintă un instrument de apreciere şi verificare a cunoştinţelor, a deprinderilor prin intermediul căruia este asigurată mai multă obiectivitate în evaluare. Elementele componente ale unui instrument de evaluare, itemii, se pot constitui din enunţuri, întrebări, probleme, exerciţii, eseuri. Testul docimologic constituie o alternativă la metodologia tradiţională de evaluare. Structura testului cuprinde instrucţiunile de folosire, itemii propriu zişi (sarcinile de rezolvat), punctajul. Se consemnează datele personale ale celui examinat: nume, vârstă, şcoală. După natura lor sunt două mari categorii de teste: a) teste obiective, standardizate, validate, etalonate, create de gurpuri de specialişti şi b) teste create de profesori, mai puţin riguroase, cu accentuate note subiective, dar mai elastice. a) Elena Macavei, preluând punctul de vedere al pedagogului belgian Emile Blanchard, împarte testele obiective în: Testul de cunoştinţe, care pune în evidenţă calitatea şi varietatea cunoştinţelor; Testul de nivel, care constată şi măsoară gradul de cunoaştere şi aptitudinile la care a ajuns elevul; Testul de maturitate, care măsoară nivelul achiziţiilor; permite evaluarea unei acţiuni; Testul de randament global; Testul analitic, pentru a descoperi deficienţele particulare şi cauzele lor; Testul de prognoză cu rolul de a recomanda predicţii. b) Testele elaborate de profesori chiar dacă sunt mai puţin riguroase nu sunt lipsite de interes fiind folosite mai mult pentru uz intern. Prin tradiţie forma cea mai populară în învăţământul românesc este aceea de a folosi itemi de tip eseu. Itemii de tip eseu oferă o viziune globală asupra modului de gândire şi raţionament al elevului evaluat. 2. În elaborarea testelor docimologice se parcurg mai multe etape: selectarea conţinuturilor ce urmează a fi evaluate, alegerea obiectivelor operaţionale a căror realizare se va urmări prin evaluare, fragmentarea sarcinilor, elaborarea itemilor, aranjarea logică a itemilor, prezentarea instrucțiunilor de lucru, notarea timpului de realizare (dacă este cazul), precizarea punctajului şi multiplicarea testului docimologic. Este esenţială relaţia între obiectivele de evaluare şi itemi. 3. Avantaje: uniformitatea și obiectivitatea verificării, posibilitatea verificării unui volum mare de cunoștințe, lipsa influenței simpatiei sau antipatiei datorită unicității criteriului de apreciere, economie de timp, eliminarea stresului evaluării orale, dezvoltarea capacității de autoevaluare la elevi. Dezavantaje: nu pot fi apreciate formarea deprinderilor și atitudinile de complexitate superioară, se neglijează calitatea în favoarea volumului mare de cunoștințe, apariția fraudei prin faptul că răspunsurile pot fi alese din întâmplare, lipsa de experiență a profesorilor în elaborarea testelor, lipsa întrebărilor ajutătoare, încurajarea metodelor deficitare de învățare, consum mare de efort în elaborarea lor). 4. Clasificarea testelor docimologice elaborate de profesori: a) în funcție de momentul evaluării: teste inițiale (se dau la începutul anului școlar, semestrului, sau când profesorul preia o clasă de elevi), teste de progres (se dau în mod curent și periodic, pentru ca profesorul să evidențieze progresul făcut de elevi), teste finale (se dau la sfârșitul unui capitol, semestru sau an școlar); b) în funcție de modul în care profesorul așteaptă să primească răspunsul: teste cu itemi închiși, care presupun răspunsuri binare (corect-greșit, adevărat-fals, da-nu), răspunsuri cu alegere multiplă (un enunț cu un singur răspuns corect, la alegere din mai multe, sau cu mai multe răspunsuri corecte, la alegere din mai multe), răspunsuri corelate (de potrivire: solicită completarea unor răspunsuri eliptice sau stabilirea unor corespondențe între elementele date); teste cu itemi deschiși, care presupun din partea elevilor construirea unor răspunsuri logice la întrebări, completarea propozițiilor lacunare, elaborarea unor eseuri. 5. Testele trebuie să corespundă unor cerinţe, cum ar fi: validitatea, fidelitatea, etalonarea, standardizarea, aplicarea şi corectarea testului în mod uniform pentru toţi elevii.
B. Portofoliul constituie un instrument de evaluare care include experienţa şi rezultatele obţinute prin celelalte metode de evaluare, reprezentând o alternativă viabilă la modalităţile ...
tradiţionale de evaluare. Portofoliul se constituie într-o carte de vizită a elevului, deoarece prin utilizarea acestui tip de evaluare se poate urmări progresul, modul de a gândi, maturizarea intelectuală şi duhovnicească a elevului de la un an la altul. Portofoliul unui elev se constituie din lucrări scrise şi practice, probe orale, proiecte, fişe de autoevaluare. Portofolilul are ca scop prezentarea, evaluarea şi autoevaluarea elevului în cauză. El serveşte atât ca instrument de evaluare destinat profesorului, părinţilor sau comunităţii, dar şi ca instrument de autoevaluare pentru elev. Din experienţa personală a folosirii portofoliului ca instrument de evaluare, precizăm câteva utilităţi: elevii se implică într-un mod participativ în realizarea activităţilor în cadrul disciplinei; este motivată creativitatea elevilor; atât factorii de decizie din şcoală cât şi părinţii, având la dispoziţie portofoliile elevilor, vor avea o imagine mai bine conturată asupra a ceea ce se realizează în cadrul disciplinei.
Conţinutul unui portofoliu se poate constitui din fişele de lectură, fişe de observare, articole, eseuri, răspunsuri la unele chestionare, teme pentru acasă. Evaluarea tip portofoliu constituie o formă modernă de evaluare, „iar aplicarea ei se pretează perioadei de sfârşit de semestru”.
C. Observarea directă se realizează pe baza unui plan dinainte elaborat şi structurat, folosindu-se o fişă de observaţii, precum şi fişa de caracterizare psihopedagogică. Acest tip de evaluare se realizează în contextul activităţilor didactice, urmărindu-se interesul şi deprinderile elevilor şi totodată atitudinea lor faţă de şcoală, în cazul religiei, atitudinea faţă de normele şi preceptele doctrinare ale Bisericii. Participarea elevilor la realizarea activităţilor didactice, dorinţa de a participa la activităţi extraşcolare, îndeplinirea sarcinilor trasate sunt relevante în ceea ce priveşte nivelul de pregătire al elevilor. Metoda este mai eficientă atunci când este aplicată cu consecvenţă, când sunt folosite unele instrumente de înregistrare şi structurare a constatărilor.
D. Proiectul: Este o activitate mai complexă şi dacă implică un volum de muncă mai ridicat din partea elevului, acest tip de evaluare este foarte motivant. Profesorul va trasa sarcinile, limitele proiectului după care elevul va continua acasă pe parcursul unei perioade mai îndelungate de timp să realizeze proiectul propus. La religie, pentru acest tip de evaluare propunem unele proiecte concrete cum ar fi: realizarea unor lucrări de pictură religioasă; confecţionarea unor mijloace didactice. Proiectul poate fi realizat de unul sau mai mulţi elevi, iar aprecierea lui poate fi făcută atât în clasă cât şi în cadrul comunităţii parohiale: expoziţie de icoane, organizată în cadrul parohiei sau al şcolii, o expoziţie de ouă încondeiate de Paşti etc.
E. Evaluarea activităţii de grup: Reprezintă o formă de evaluare în care, pe o perioadă mai îndelungată de timp, profesorul de religie îşi va da seama dacă în urma activităţilor sale a reuşit să omogenizeze grupurile de elevi, dacă elevii recurg la milostenie, cooperare, întrajutorare. Profesorul poate organiza unele activităţi de caritate în care să implice şi alţi parteneri educaţionali: părinţi, parohie, reprezentanţi ai instituţiilor locale.
F. Contextualizarea practică a cunoştinţelor acumulate: Acumularea cunoştinţelor nu reprezintă un scop în sine, ci se face întotdeauna în vederea transpunerii în practică a efectelor pe care acestea le produc în planul dezvoltării intelectuale al elevilor. Altfel spus „nivelul de instruire al elevilor nu este dependent numai de cantitatea de informaţii acumulată, ci mai ales de valoarea instrumentală şi operaţională a acesteia”. Credem că la disciplina religie, aplicabilitatea practică a cunoştinţelor este una dintre cele mai importante metode de evaluare. Este deosebit de important ca profesorul de religie să îşi urmărească elevii, pas cu pas, să îi îndemne să participe la slujbele Bisericii, precum şi la o observare atentă a poruncilor şi normativelor creştine. O colaborare bună între preotul paroh şi profesorul de religie poate conduce atât la o observare mai atentă a comportamentului şi a felului de a gândi al elevilor, cât şi la un îndemn pentru elevi de a pune în practică cunoştinţele şi informaţiile primite. La clasele mici profesorul poate realiza acest tip de evaluare în colaborare cu părinţii. După ce profesorul a predat noţiunile legate de familia creştină sau despre faptele bune, el va înştiinţa părinţii în legătură cu temele predate. Pe parcursul prezentării acestor teme el va vorbi elevilor despre importanţa întrajutorării părinţilor, despre faptul că Dumnezeu îi iubeşte pe cei care îşi ascultă părinţii, despre faptul că Dumnezeu răsplăteşte orice faptă bună. După o anumită perioadă de timp profesorul le va cere părinţilor să schiţeze în câteva fraze o scurtă evaluare a elevului: despre felul în care îşi face temele, despre felul cum se comportă la masă, despre modul în care îşi ascultă părinţii. Acest tip de evaluare are cel puţin două aspecte importante: ...

...pe de o parte elevul va învăţa să fie mai responsabil, iar pe de altă parte chiar şi părinţii vor fi familiarizaţi cu unele aspecte ale educaţiei religioase. Misiunea profesorului se va extinde de la elevi la părinţi. Un alt mod de realizare a acestui tip de evaluare ar fi ca profesorul de religie să organizeze anumite activităţi cu caracter religios şi cultural în cadrul parohiei, iar părinţii acestora să fie invitaţi la aceste activităţi în vederea aprecierii şi evaluării.
G. Chestionarul poate fi completat la sfârşitul unei lecţii, capitol sau semestru şi poate fi structurat pe mai multe compartimente: am învăţat …, am descoperit că …, am folosit metoda …, îmi place să citesc … . Chestionarele pot fi nominale sau anonime. Pentru o mai bună autosituare profesorul poate apela la chestionarele anonime, încurajându-i pe elevi să noteze şi unele sugestii cu privire la îmbunătăţirea activităţii profesorului. Tot prin intermediul chestionarelor anonime elevii pot fi îndemnati să-şi facă o autoevaluare în care să-şi prezinte realizările dar şi erorile comise; în urma experimentării acestui tip de chestionar, am constatat că elevii sunt foarte sinceri. Reţinem faptul că profesorul trebuie să păstreze confidenţialitatea acestor chestionare. Remarcile trebuie să fie făcute cu un mare grad de generalitate. Poate fi în liniile generale informat şi preotul paroh vizavi de răspunsurile date de elevi pe parcursul chestionarelor.
H. Autoevaluarea elevilor: Autoevaluarea reprezintă o modalitate de stabilire a eficienţei desfăşurării educaţiei religioase în şcoală. Orice metodă de evaluare folosită în cadrul oricărei discipline prezintă cel putin două aspecte esenţiale, gradul de însuşire a noţiunilor predate şi capacităţile elevului de a le transpune în practică. La religie acest tip de abordare a evaluării este acceptabil dar nu complet, nu desăvârşit. Important este ca atât profesorul cât şi elevul să ducă evaluarea mai departe în sensul conştientizării rolului autoevaluării. Elevul va fi îndemnat spre autosituare, va fi condus înspre realizarea unei radiografii moral-duhovniceşti, „va fi invitat la reflecţia asupra lui însuşi”. Este de dorit ca orice dascăl de religie să încerce să-i determine pe elevi să-şi analizeze calitatea relaţiei lor cu Dumnezeu, cu duhovnicul lor, cu părinţii, cu colegii. Împlinirea şi trăirea poruncilor de către elevi este una din finalităţile educaţiei religioase. Acest lucru va fi realizabil în măsura în care credinţa, trăirea poruncilor, participarea la slujbele Bisericii vor fi experimentate mai întâi de către profesor. Vrând nevrând, dascălul de religie se constituie într-un model pentru elevii săi. Una dintre însuşirile de bază ale profesorului de religie este „să creadă şi să-i facă pe alţii să creadă … în crezul pe care îl predă... să ştie și ceilalți că acest crez este însuşirea sa de căpetenie”. O metodă mai profundă de autoevaluare o realizează profesorul de religie atunci când elevul trece de la autoevaluare la Taina Spovedaniei. În această formă evaluarea la disciplina religie trece din sfera educaţională în sfera sacramentală, de data aceasta evaluarea trecând printr-o formă de metamorfozare, de la evaluarea făcută de profesor şi elevi la cea facută de duhovnic. În constatările făcute pe teren, reiese că elevii noştri acordă o însemnătate deosebită Tainei Spovedaniei. Îndreptarea sau sfinţirea omului prin harul divin se realizează în Biserică, Sfintele Taine „încredinţate de Mântuitorul Bisericii Sale fiind absolut necesare oricărui creştin în vederea mântuirii”.

more...
No comment yet.
Scooped by LucianeCurator
Scoop.it!

2.Forme de activitate extrascolară

2.Forme de activitate extrascolară | esafetyresourcesforschools | Scoop.it

 

Datorită caracterului programat, planificat şi organizat metodic al tuturor activităţilor educative, educaţia religioasă realizată în şcoală are o deosebită importanţă deoarece conduce la un nivel înalt de dezvoltare a personalităţii religios-morale a elevilor. Complementar cu activităţile în şcoală, cele extraşcolare pun accent într-o mai mare măsură pe latura formativă a educaţiei religioase, urmărind mai ales dezvoltarea vieţii afectiv-religioase a elevilor. Atât creativitatea elevilor dezvoltată la ora de religie prin diverse metode activ-participative, cât şi momentele de relaxare oferite de vizitele şi excursiile la biserici şi mănăstiri, însumate cu serbările şcolare şi concursurile religioase, converg spre dobândirea desăvârşirii creştine şi a mântuirii sufletului elevilor.

1. Cateheza – a învăța prin viu grai – activitatea de inițiere în învățătura și viața Bisericii. Când numărul adulților care se botezau a început să scadă, prin cateheză era definită transmiterea cunoştinţelor religioase credincioșilor de toate vârstele şi formarea religioasă a acestora în şi prin Biserică. Spre deosebire de lecţia de religie la care participă elevi organizaţi pe clase, în funcţie de vârstă, catehizarea se adresează tuturor credincioşilor din biserică. Preotul va ţine cont de faptul că în biserică nu poate lămuri toate aspectele şi, de aceea, în vizitele pe care le face la domiciliul credincioşilor, poate continua catehizarea acestora. Cateheza trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să se încadreze într-un ciclu de cateheze, pe o anumită temă din Vechiul şi Noul Testament, Istoria bisericească, Morală, Dogmatică, Liturgică etc; să se desfăşoare după un plan stabilit de către preot; să fie expusă cu claritate şi gradual; să urmărească formarea religios-morală a credincioşilor, desăvârşirea lor; să ţină cont de nivelul de cunoştinţe şi de vârsta credincioşilor; să nu fie lungă, pentru a nu-i obosi pe credincioşi şi, în special, pe copii; să aibă ca finalitate întărirea credinţei şi creşterea moralităţii credincioşilor. Structura unei cateheze cuprinde următoarele etape: ascultarea catehezei anterioare, introducerea, anunţarea, tratarea, intuiţia, reproducerea, aprecierea, asocierea, generalizarea, aplicarea în viaţă şi încheierea. Între intuiţie şi reproducere se poate intercala o cântare religioasă adecvată temei catehezei.

2. Serbarea religioasă. Manifestările cultural-religioase antrenează un număr mare de elevi. Aici sunt incluse serbările şcolare, concursurile, conferinţele religioase, întâlniri cu mari duhovnici, vizionările de filme cu subiect religios, expoziţiile de icoane şi alte obiecte de artă religioasă. În cadrul serbărilor religioase se pot prezenta scenete religioase, colinde, etc. Etapele proiectării pentru interpretarea unor scenete religioase: alegerea scenetei și prezentarea în fața elevilor; împărțirea rolurilor ținând cont de opțiunile și talentul elevilor; învățarea textelor (acasă) și a cântecelor (la cerc); repetarea scenetei; realizarea decorului și prezentarea scenetei în serbarea școlară sau cu alte prilejuri.

3. Vizitele și pelerinajele: Vizitele și excursiile la biserici și mănăstiri oferă elevilor nu numai momente de relaxare, ci şi posibilitatea dobîndirii sau aprofundării cunoştinţelor religioase. Elevii pot afla direct modul în care a fost și este trăită credința ortodoxă. Excursiile se realizează cu elevi dintr-o clasă, din clase paralele sau cu nivel de şcolaritate apropiat. Vizitele și excursiile la biserici și mănăstiri sunt o formă de organizare a procesului de învățământ prin care se urmărește dobândirea și fixarea cunoștințelor. Putem distinge mai multe tipuri de vizite şi excursii: a) vizite şi excursii introductive (organizate cu scopul de a-i pregăti pe elevi pentru înţelegerea cunoştinţelor ce urmează să fie predate, elevii fiind orientaţi să urmărească aspectele legate de viaţa personalităţilor religioase, să asculte sfaturile preoţilor duhovnici, să achiziţioneze material intuitiv, precum icoane, vederi, casete, care poate fi folosit în lecțiile de religie; profesorul va urmări modul în care elevii exersează deprinderile formate în timpul orelor cu privire la actele de cult extern); b) vizite şi excursii organizate în vederea comunicării de cunoştinţe (se realizează în vederea însușirii unor cunoștințe referitoare la locașul de cult, la viața unor sfinți, a unor personalități bisericești; spre exemplu, lecţia despre Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava poate fi predată într-o excursie/vizită organizată la Mănăstirea Sfântul Ioan din Suceava; datorită faptului că vizitele oferă o mare varietate de informații, profesorul trebuie să valorifice din plin acest lucru și să puncteze esențialul); c) vizite şi excursii de consolidare şi fixare a cunoştințelor (se organizează la sfârşitul unui capitol sau al unei teme şi prezintă avantajul că elevii au deja multe informaţii, ştiind ce să ...
urmărească şi încercând să afle mai multe amănunte).
Pelerinajele sunt călătorii făcute în scop religios, către destinații naționale sau internaționale. Creștinii din întreaga lume au ca locuri de pelerinaj Ierusalimul, Constantinopolul, Muntele Athos, etc. Valoarea educativă și religioasă a pelerinajelor a fost arătată încă din perioada Vechiului Testament, iar mai apoi de Domnul Iisus Hristos, prin participarea la mai multe astfel de acțiuni, atât în copilărie (Iar când a fost El de doisprezece ani, s-au suit la Ierusalim, după obiceiul sărbătorii – Luca 2), cât și în timpul activității Sale mesianice (După acestea era o sărbătoare a iudeilor, și Iisus S-a suit la ierusalim – Ioan 5). Pelerinajele reprezintă un prilej de aprofundare a cunoștințelor religioase și de comuniune de credință cu Dumnezeu, cu sfinții și cu semenii. Date fiind dificultățile legate de lungile călătorii pe care le presupuneau pelerinajele, la acestea participau creștinii cu o credință și o viață religioasă mai intensă, pentru care un astfel de demers religios era expresia unei înalte devoțiuni și o jertfă adusă lui Dumnezeu.

4. Expozițiile: În cadrul manifestărilor cultural-religioase se pot organiza expoziții cu lucrări ale elevilor. În vederea realizării acestor expoziții, profesorul de religie trebuie să parcurgă mai multe etape: prezentarea unor lucrări în vederea dezvoltării interesului elevilor spre arta religioasă; dezvoltarea convingerii că, pentru a realiza lucruri de artă religioasă, elevii trebuie să ducă o viață religioasă autentică; prezentarea etapelor executării lucrării; distribuirea materialelor necesare executării lucrărilor; executarea lucrării sub îndrumarea profesorului, în cadrul cercului de religie; analiza lucrărilor și expunerea lor.

5. Cercul de religie este o activitate suplimentară, în interdependenţă cu activitatea de la clasă: lecţia este suportul pe care se sprijină activitatea de la cerc, iar cercul îmbunătăţeşte calitatea educaţiei religioase realizată la lecţii. Prin tematica aleasă şi prin lucrările proprii, li se dezvoltă elevilor dragostea pentru religie. Ţinând cont de faptul că participarea la cercul de religie nu este obligatorie, tematica cercului se stabileşte la începutul anului şcolar, pe baza opţiunilor, intereselor şi aptitudinilor elevilor. La cercul de religie se dezvoltă spiritul comunitar prin antrenarea tuturor participanţilor în pregătirea şi desfăşurarea activităţilor propuse. Rezultatele activităţilor trebuie valorificate în funcţie de tematică, în diferite moduri: prin referate, articole, albume (dacă tematica vizează aprofundarea unor cunoştinţe sau vizitarea unor biserici şi mănăstiri), prin spectacole religioase în apropierea sărbătorilor (atunci când tematica vizează învăţarea unor poezii şi cântece religioase sau interpretarea unor scenete religioase care vor fi alese şi din domeniul tradiţiilor poporului român, de ex. Vifleiemul sau Irozii), prin organizarea unor expoziţii (când tematica urmăreşte dezvoltarea artelor decorative: pictură, sculptură, miniaturi), prin întocmirea de rebusuri cu definiţii religioase, poezii proprii (dacă tematica vizează subiecte de creaţie).

more...
No comment yet.
Scooped by LucianeCurator
Scoop.it!

#esafetylabeleu for a safer school was launch at #sid12 #edtech20 #pln

Online safety support and accreditation for European schools

Welcome in the new Age of Curation http://bit.ly/curationglog http://bitly.com/ecurator @ https://twitter.com/#!/web20education - wish you all Lucian http://xeeme.com/ecurator/ . I invite to register to join free http://bitly.com/docedtech20 #edtech20 #socialmedia #curation project http://web20education.bo.lt/g6538 subscribe free to our new newsteller http://bitly.com/edtech20newsteller and Install free our #mlearning app http://bitly.com/edtech20mLearningapp .Like and collaborate on facebook http://on.fb.me/likeedtech20facebookpage and Circle on Google Plus http://bitly.com/circleedtech20googlepluspage and Subscribe free to gr8 #edtech20 blogs http://bitly.com/feededtech20blogs related to new web 2.0, social media
startups http://bitly.com/web20eblog , curation http://bitly.com/curationblog ; mLearning apps http://bitly.com/mLearningblog , google plus http://bitly.com/googleplusblog , gr8 blog http://bitly.com/egr8blog and my romanian blog http://bitly.com/eblogulmeu

The challenge

In every country, young people are carrying with them increasingly powerful access devices and are linking to social network sites, building their own online communities and creating and sharing content. Schools and parents cannot impose all-encompassing restrictions on the use of technology in order to protect young people.

The eSafety Label

To provide practical answers to this challenge, European Schoolnet has set up the ‘eSafety Label’, a European-wide accreditation and support service for schools - a major step forward in the drive to develop and maintain high standards of eSafety. Currently in development, its key elements will include:

Accreditation
Schools will be able to review their own eSafety practices against internationally-agreed standards. When they put forward evidence of their practice, they can be accredited as an eSafety-certified school. On completion of the self-assessment process, they will receive a suggested action plan to enable them to develop further their levels of eSafety practice.

Resources
The portal will provide schools with an ever-growing set of resources: eSafety advice and guidance, lesson plans and policies with updates on national strategies and other key developments. It will also host an online community of users and experts who can share examples of effective practice.

The stakeholders

The eSafety Label is a multi-stakeholder project which has come about because a number of leading companies (Kaspersky Lab, Liberty Global, Microsoft, Telefonica) and European Education Ministries (Belgium-Flanders, Italy and Portugal) recognised the growing needs of schools for assistance and decided to join forces with European Schoolnet to address the gap. The consortium has been supported in its actions through Ministries of Education and educational organisations in Austria, Estonia and Spain.

The research programme

Before starting development, extensive research was carried in different countries, including Austria, Belgium-Flanders, Estonia, Italy, Portugal, Spain and the UK. The countries were chosen to guarantee good representation of high to low technology schools and varying eSafety legislative and pedagogical frameworks. The research included extensive desktop research and stakeholder interviews.

In February 2012, European Schoolnet published a report describing the research phase and the specific design process of the portal, which took place in June to December 2011.

Download the report.

The pilot programme

Launching on Safer Internet Day 2012 (7 February), the pilot programme runs until the end of the school year (June/July). This phase will help shape the nature of the eSafety services to be provided to schools. Schools will have the opportunity to test the prototype portal and the new assessment and accreditation model. This will assist them in determining both their current eSafety status, and the key areas that they can improve on. The programme will be shaped to tie in with existing initiatives already in place on both a national and regional level across Europe.

Find out more by downloading the project leaflet.

more...
No comment yet.
Scooped by LucianeCurator
Scoop.it!

#sid2012 #Insafe #sid today "Discover the digital world together... safely!" #edtech20 #education

"Discover the digital world together... safely!"

Safer Internet Day is organised by Insafe each year in February to promote safer and more responsible use of online technology and mobile phones, especially amongst children and young people across the world.

Welcome in the new Age of Curation http://bitly.com/ecurator @ https://twitter.com/#!/web20education - wish you all Lucian http://xeeme.com/ecurator/ . I invite to register to join free http://bitly.com/docedtech20 #edtech20 #socialmedia #curation project http://web20education.bo.lt/g6538 subscribe free to our new newsteller http://bitly.com/edtech20newsteller and Install free our #mlearning app http://bitly.com/edtech20mLearningapp .Like and collaborate on facebook http://on.fb.me/likeedtech20facebookpage and Circle on Google Plus http://bitly.com/circleedtech20googlepluspage and Subscribe free to gr8 #edtech20 blogs http://bitly.com/feededtech20blogs related to new web 2.0, social media
startups http://bitly.com/web20eblog , curation http://bitly.com/curationblog ; mLearning apps http://bitly.com/mLearningblog , google plus http://bitly.com/googleplusblog , gr8 blog http://bitly.com/egr8blog and my romanian blog http://bitly.com/eblogulmeu

more...
No comment yet.
Scooped by LucianeCurator
Scoop.it!

#ESafety Resources – supporting teaching Digital Literacy #edtech20 #sid11

#ESafety Resources – supporting teaching Digital Literacy #edtech20 #sid11 | esafetyresourcesforschools | Scoop.it

Many eSafety resources 

more...
No comment yet.
Scooped by LucianeCurator
Scoop.it!

Best Free Internet Safety Check #edtech20 #sid11

Best Free Internet Safety Check #edtech20 #sid11 | esafetyresourcesforschools | Scoop.it
The best freeware reviews presented to you by Gizmo's team of experts. Gizmo's Freeware is the most respected source of advice on the web for choosing the best free software.
more...
No comment yet.
Scooped by LucianeCurator
Scoop.it!

Connect Safely |Survival of the most cooperative? | NetFamilyNews

Connect Safely |Survival of the most cooperative? | NetFamilyNews | esafetyresourcesforschools | Scoop.it
As Tiffany Schlain put it, we need to declare our interdependence, and I would add get on with together creating the social norms of social media.
more...
No comment yet.
Scooped by LucianeCurator
Scoop.it!

New #eTwinning two latest publications #edtech20 #sid11

New #eTwinning two latest  publications #edtech20 #sid11 | esafetyresourcesforschools | Scoop.it
eTwinning has now released its two latest publications: the eTwinning book Voices of eTwinning: Teachers talk, and the eTwinning report Teachers’ Professional Development: an overview of current practice.
more...
No comment yet.
Scooped by LucianeCurator
Scoop.it!

#SafeShare.TV - The Safest Way To Share YouTube videos #edtech20 #esafety #sid11

Not only does SafeShare.TV remove distracting and offensive elements around YouTube videos, but it also allows you to crop videos before sharing them.
more...
No comment yet.
Scooped by LucianeCurator
Scoop.it!

Timis-Religia in Scoala

1. Funcţia de diagnoză
prin care se constată modul în care s-au realizat expectanţele uneiactivităţi didactice. Totodată diagnoza oferă date despre situaţiile care au condus la obţinerea unor rezultate. “Atunci când acţiunea evaluativă pune în evidenţă ceea ce se află la originea situaţieiconstatate ea îndeplineşte o diagnoză etiologică”
477
.
2. Funcţia de prognoză a nevoilor şi disponibilităţilor viitoare ale elevilor sau aleunităţilor şcolare
. Aceasta se realizează prin teste de aptitudini şi de capacitate. În acest sens,deducem că menirea evaluării nu este numai de constatare, ci şi de a favoriza desăvârşirea activităţii pe care o are în vedere.
3. Funcţia de decizie
, se referă la integrarea unui elev într-o ierarhie sau la un anumit nivelal pregătirilor şi posibilităţilor sale.
4. Funcţia selectivă
conduce la clasificarea elevilor în urma unui examen sau a unuiconcurs.
5. Funcţia motivaţională
(educativ-formativă) conduce la autocunoaştere şi autoaprecieredin partea elevului. În egală măsură experienţa a demonstrat că referitor la activităţile şcolare“predicţiile optimiste au un efect pozitiv, de angajare a celor în cauză la confirmarea lor”
478
. Esteimportant ca un profesor să motiveze într-o formă optimistă obţinerea unei note de către elev.Atunci când i se anunţă o notă se face referire la aspectele pozitive: ai luat 9,50 la test, pentru că lasubiectul numărul 1 ai prezentat foarte bine cutare aspect, pentru că ai rezolvat foarte bine problemade la subiectul 2 … şi numai după aceea i se va spune, nu ai primit nota zece pentru că la subiectul“x” ai omis cutare aspect cerut. Dar i se va preciza elevului în continuare: cu siguranţă tu poţi maimult, dovadă nota bună pe care ai primit-o.Dincolo de nota acordată elevul va fi conştientizat de faptul că mai presus de toate esteimportant ca el să păstreze şi să trăiască ortodoxia credinţei, “adică dreapta credinţă care înseamnărespectarea dogmelor, a tradiţiei şi canoanelor pe care Biserica Ortodoxă le păstrează cufidelitate”
479
.
6. Funcţia pedagogică
este aceea prin care se urmăreşte ca elevul să fie conştientizat de posibilităţile sale concrete. În relaţie cu învăţarea, evaluarea elevilor oferă posibilitatea de acunoaşte gradul de îndeplinire a sarcinilor şcolare, elevii conştientizând distanţa la care se află faţăde expectanţele propuse, precum şi munca necesară pentru atingerea acestor expectanţe.
7. Funcţia de informare
a partenerilor educaţionali (Biserica, societatea etc.) priveştestadiul şi evoluţia pregătirii şcolare. Şcoala are obligaţia să informeze societatea cu privire la
477
RADU, I. T.,
Evaluarea în procesul didactic

, E.D.P., Bucureşti 2000, p. 68
478
ibid. p. 69
479
MUHA, C., PĂUNESCU, N. A.,
Religie creştin-ortodoxă
, clasa a VIII - a, caiet pentru elevi, cadre didactice şi părinţi, ed. Sf. Mina, Iaşi 2001, p. 59
199

rezultatele procesului instructiv educativ: “factorul social are un rol important în desfăşurarea vieţiireligioase”
480
.Mai mult, profesorul de religie are obligaţia de a informa Biserica, (comunitatea parohială, preotul, Facultaţile de Teologie, Eparhia) în legatură cu rezultatele şi deprinderileobţinute de elevi pe parcursul desfăşurării orelor de religie. În evaluarea rezultatelor la disciplinareligie, “o apreciere facută corect, stimulativ, poate influenţa benefic întărirea convingerilor religioase ale elevilor după cum o apreciere făcută cu acrivie, poate diminua aceste convingeriîndepărtându-i pe elevi de Dumnezeu”
481
.În cazul educaţiei religioase, criticismul sau aprecierea foarte severă a unei situaţii, a unuielev îl poate conduce pe acesta spre stări de anxietate, deznădejde sau chiar depresie. Important esteca profesorul de religie “să înceapă prin a-şi câstiga încrederea adolescenţilor încredinţaţi lui, proces prealabil care elimină şocul întâlnirii şi canalizează influenţa”
482
. Formarea unui sistem de valori,convingeri şi atitudini responsabile nu poate fi realizată prin prelegeri şi evaluări cu tentă moralistăsau criticistă
483
, metodele interactive, de învăţare prin descoperire fiind cele mai eficiente. Într-oepocă în care tineretul este foarte critic cu privire la orice formă de instituţie şi instituţionalizaresuntem obligaţi să micşorăm distanţa dintre bancă şi catedră, dintre elev şi profesor.Orice formă de impunere brutală a autorităţii va avea efecte nefaste atât în planuleducaţional cât şi în planul relaţiei profesor-elev. Este important de subliniat faptul că elevul nurespinge autoritatea profesorului, ci el respinge impunerea forţată a acestei autorităţi. Atunci cânddiscutăm despre anumite vicii este de dorit ca în prima fază să nu îl întrebăm pe elev dacă a practicat cutare sau cutare viciu, sau dacă s-a debarasat de cutare viciu, ci mai degrabă, îl întrebăm pentru început ce părere are despre cutare viciu. Acest mod de abordare facilitează desfăşurareaunui dialog sincer între profesor şi elev.Serge Moscovici este de părere că “s-ar putea profita de pe urma unei evaluări obiective şidetaliate a ataşamentului faţă de pacient precum şi a detaşării faţă de sine”
484
. Abordarea evaluării, a problematicii şi a tehnicilor ei specifice are consecinţe de mare complexitate pentru că evaluarea nuvizează doar examinarea şi notarea şcolară, ci totodată “evaluarea are o importanţă deosebită pentru progresul unei societăţi şi a unei naţiuni”
485
.Pentru Biserică evaluarea desfăşurării educaţiei religioase şi a rezultatelor în materie deeducaţie religioasă este importantă, deoarece aceasta facilitează crearea unui feed-back prin care
480
BUNEA, I.,
Psihologia rugăciunii

, Limes, Cluj-Napoca 2002, p. 81
481
ŞEBU, S, OPRIŞ, M., OPRIŞ, D.,
Metodica predării religiei
, Reîntregirea, Alba-Iulia 2000, p. 178
482
WYLER, A.,
Evangile et adolescence

, Bureau Protestante de Recherche Catéchétique, Geneve, 1970, p. 113
483
BĂBAN, A.,
Consiliere educaţională
, Psinet, Cluj-Napoca, 2001, p.32
484
MOSCOVICI, S.,
Psihologia socială a relaţiilor cu celălalt

, Polirom, Iaşi, 1998, p. 13
485
IONESCU, M.,
Demersuri creative în predare şi învăţare

, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca 2000, p. 229
200

profesorul de religie, preotul unei comunităţi, dar şi alţi reprezentanţi ai Bisericii sunt informaţi înlegătură cu starea duhovnicească a elevilor, precum şi a preocupărilor şi intereselor lor. Elevul îşimărturiseşte credinţa, o trăieşte şi o păstrează numai ca membru al comunităţii liturgice. “Cultul şitradiţia Bisericii constituie mediul prin excelenţă în care se transmite credinţa adevărată. Cultul îngeneral, dar în special Sfânta Liturghie constituie energia care mişcă Biserica în devenirea eimisionară … Cultul constituie mediul de restituire a istoriei mântuirii în fiecare timp şi loc şi de permanenta actualizare a comuniunii cu Hristos în Duhul Sfânt; predarea explicită a credinţeiconstituie mijlocul prin care istoria mântuirii universale este pusă în relaţie directă cu istoriamântuirii personale”
486
. Conştientizarea apartenenţei la comunitatea parohială, precum şi participarea la cult sunt mijloace de păstrare şi de întărire a credinţei, precum şi cale de progresduhovnicesc pentru elevi. “Liturghia oferă totul pentru sfinţirea vieţii spirituale; de aceea,credinciosul (elevul) nu trebuie lăsat să caute un substitut pentru trupul lui Hristos”
487
. Pentrufiecare dintre noi, apreciază Sf. Grigorie de Nissa, “Trupul lui Hristos a devenit izvor de viaţăarătându-se mai puternic decât moartea”
488
. Instrucţia religioasă se impune a fi pătrunsă de dinamicaliturghiei: “în cult, creştinii se împărtăşesc cu harul lui Dumnezeu şi primesc puterea de a devenimărturisitori ai lui Hristos şi a Evangheliei Sale în lume”
489
. Fiecare elev bine instruit religios pleacă în lume ca mărturisitor al lui Hristos, şi totodată prin faptele sale poate aduce lumea la Hristos. Fără o participare activă şi responsabilă la viaţaliturgică a Bisericii, elevii pot fi atraşi spre diferite secte şi grupări parareligioas

1.Principiile evaluării
O evaluare adecvată la religie obligă la observarea unor principii care propun următoarelenorme de ghidare:
1.
Evaluarea la religie este o activitate de bază care facilitează realizarea unui proces eficientde instruire şi învăţare. Printr-o evaluare obiectivă, putem aprecia atât maniera prin care elevii şi-auînsuşit noţiunile predate, precum şi nivelul moral – duhovnicesc al elevilor noştri şi al familiilor dincare provin; “educaţia din familia creştină înseamnă o bună creştere religios-morală; ea este oacţiune nobilă şi sfântă cu o deosebită răspundere înaintea lui Dumnezeu”
491
.
2.
Evaluarea trebuie să aibă obiective bine definite, să apeleze la metode şi tehnici eficientede investigare; totodată, în urma evaluării, profesorul de religie are obligaţia de a comunicarezultatele şi performanţele şcolare atât elevilor cât şi familiei şi comunităţii parohiale.
3.
Prin evaluare profesorii pot realiza o diagnoză a progresului realizat de către elevi, şi înacelasi timp pot să îşi adapteze activităţile în funcţie de posibilităţile elevilor.
4.
Evaluarea creează condiţiile necesare ca profesorul de religie să îşi evalueze propriaactivitate.
5.
Prin evaluare profesorii pot să conştientizeze dacă şi-au atins obiectivele curriculare.
6.
Evaluarea vine în ajutorul elevilor pentru ca aceştia să îşi aleagă cele mai bune modalităţide îndreptare şi de desăvârşire duhovnicească.
7.
Evaluarea furnizează un feed-back pentru şcoală, părinţi, comunitate parohială,comunitate locală, centrul eparhial.

4. Obiectivele evaluării
În cadrul obiectivelor generale ale evaluării la religie, cele mai relevante ar fi:
1.
Să verifice realizarea principalelor obiective curriculare; la religie obiectivele curricularesunt prezentate detaliat în programa analitică pentru religie
499
, clasele I-XII, Aria curriculară Om şisocietate;
2.
Să realizeze recapitularea, sistematizarea şiconsolidarea capacităţilor elevilor

3.
Să amelioreze rezultatele învăţării;
4.
Să stabilească programe suplimentare pentru elevii cu rezultate bune şi foarte bune şitotodată să stabilească programe de recuperare pentru elevii cu rezultate slabe sau modeste;
5.
Să facă o diagnoză a procesului de realizare a educaţiei religioase.Centrarea evaluării asupra acestor obiective conduce către o reuşită cât mai rapidă.Instituirea unui sistem de evaluare cât mai aprofundată este o operaţie dificilă, cu atât mai mult cucât unele persoane mai operează cu o serie de clişee, prin care susţin că aprecierea trebuie privită caun mijloc de pedeapsă. Aceste păreri au dezvoltat uneori atitudini negative vis-à-vis de evaluarea performanţelor şcolare: “aprecierile sunt considerate peste tot în lume ca o sursă de informaţii pentru conducerea unei instituţii”
500
, evaluările şi aprecierile obiective fiind la baza multor deciziiînţelepte.
490
DRAGOMIR, M.,
Managementul activităţilor didactice
, Eurodidact, Cluj-Napoca 2002, p. 106
491
CĂLUGĂR, D.,
Catehetica
. Manual pentru Institutele Teologice ale B.O.R., Ed. Inst. Biblic şi de MisiuneOrtodoxă, Bucureşti 1976, p. 98
202

Sintetizând, putem afirma că atunci când principiile evaluării sunt urmărite de către profesor, evaluarea primeşte o conotaţie formativă atât pentru elevi cât şi pentru profesor.
2.Exigenţele evaluării

Sintetizând, putem afirma că atunci când principiile evaluării sunt urmărite de către profesor, evaluarea primeşte o conotaţie formativă atât pentru elevi cât şi pentru profesor.
2.Exigenţele evaluării
În vederea conturării şi aplicării adecvate a strategiilor de evaluare la religie se impune caacestea să fie realizate în consens cu o serie de exigenţe
492
:
1.
Lărgirea acţiunii de evaluare de la obiectivele tradiţionale (verificarea şi aprecierearezultatelor) la evaluarea procesului care a condus la diferite rezultate. La religie, spre exemplu,evaluăm modul în care elevii şi-au însuşit noţiunile legate de statornicia în credinţă, temă abordatăîn clasa a IV-a. Statornicia în credinţă presupune de la sine şi practicarea credinţei, adică participarea cu regularitate la serviciile religioase ale Bisericii.Chiar dacă elevii vor fi capabili să dea răspunsuri adecvate cu privire la statornicia încredinţă, profesorul de religie se va interesa dacă aceştia participă cu regularitate la slujbelereligioase. În măsura în care aceştia nu frecventează sistematic Biserica profesorul de religie vatrece la evaluarea acestei situaţii dintr-o perspectivă mai complexă. Se impune o analiză a moduluiîn care părinţii elevilor din comunitatea respectivă participă cu regularitate la Biserică, precum şi amodului în care preotul paroh organizează activităţi prin care elevii să aibă motivaţia de a participala Biserică.
2.
Observarea unor indicatori, alţii decât achiziţiile intelectuale, precum personalitateaelevilor, conduita elevilor şi a oamenilor din comunitatea de unde aceştia provin. Elevii din diferitecomunităţi, în general, au cam aceleaşi competenţe şi capacităţi intelectuale la nivel de clasă (devârstă), dar nu întotdeauna îşi manifestă şi asumă responsabilităţile sub aceeaşi formă.
3.
Diversificarea metodelor şi procedeelor de evaluare şi optimizarea contextualizăriiacesteia la situaţii didactice concrete. În anumite perioade ale anului şcolar profesorul poate realizaevaluarea şi în cadrul unor activităţi extraşcolare, spre exemplificare, în perioada posturilor, la oricenivel de clasă profesorul îi poate consilia pe elevi în vederea participării la Sfânta Taină aSpovedaniei şi totodată poate să-i însoţească pe elevi la Biserică în vederea mărturisirii şiîmpărtăşirii lor cu Sfintele Taine.În orice perioadă a anului şcolar sau a anului bisericesc profesorul poate coopta îndesfăşurarea evaluării şi alţi factori externi. De pildă, poate participa cu o clasă de elevi sau cu maimulte la Sfânta Liturghie sau la un alt serviciu divin unde să dea răspunsurile cuvenite. Dincolo deaprecierea făcută de profesor, elevii vor fi apreciaţi de felul în care au dat răspunsurile la SfântaLiturghie, de preot, de părinţi precum şi de alţi membri ai comunităţii parohiale. Acest lucruînseamnă foarte mult pentru elevi şi totodată îi motivează în vederea obţinerii unor reuşite şi
492
CUCOŞ, C.,
Pedagogie
, Polirom, Iaşi, 1996, p. 104
203

performanţe viitoare. La disciplina religie, precum şi la alte discipline, “în conceperea şi realizareaîntregului proces didactic, inclusiv a acţiunilor evaluative este oportună detaşarea de monismulmetodologic, de clişee preconcepute şi promovarea pluralităţii abordărilor”
493
.
4.
Centrarea evaluării asupra rezultatelor pozitive şi nesancţionarea în permanenţă a celor negative; un elev care este catalogat în permanenţă ca neperformant uneori ajunge să se complacă înaceastă situaţie. Utilizarea etichetelor comportamentale
494
poate avea efecte negative imprevizibile.
3.Aspectele evaluării
Aspectele cheie ale evaluării
495

pot fi sintetizate astfel:
1) a şti punctul de plecare; 2) a şti ce se cere; 3) a şti cum să măsori progresul; 4) a şti unde te afli în fiecare moment; 5) a percepe ceeace este realizabil
. O sintetizare a exigenţelor evaluării la religie ne conduce la aprecierea că elevultrebuie mereu să fie conştientizat în vederea asumării responsabilităţii faptelor sale. PărinteleStăniloae învăţa că “e necesar un regret care să ne însoţească mereu … o voce care să criticeimperfecţiunea faptelor noastre, constituind prin însuşi acest fapt un îndemn pentru o şi mai maredesăvârşire a lucrării noastre viitoare”
496
.O abordare profundă a evaluării constituie un punct de plecare în vederea definirii unor obiective bine conturate. În caz contrar se poate ajunge “la o evaluare fără judecată, fondată doar peconstatări. Obiectivul fundamental al evaluării este acela de a putea percepe legăturile între diferiteelemente constitutive ale evaluării”
497
, de a acţiona asupra unora dintre aceste elemente pentru aameliora procesul în ansamblu. Indiferent de formele sale evaluarea se fundamentează pe câtevaobiective majore
498
, specifice oricărei discipline şcolare.
4. Obiectivele evaluării
În cadrul obiectivelor generale ale evaluării la religie, cele mai relevante ar fi:
1.
Să verifice realizarea principalelor obiective curriculare; la religie obiectivele curricularesunt prezentate detaliat în programa analitică pentru religie
499

3.
Să amelioreze rezultatele învăţării;
4.
Să stabilească programe suplimentare pentru elevii cu rezultate bune şi foarte bune şitotodată să stabilească programe de recuperare pentru elevii cu rezultate slabe sau modeste;
5.
Să facă o diagnoză a procesului de realizare a educaţiei religioase.Centrarea evaluării asupra acestor obiective conduce către o reuşită cât mai rapidă.Instituirea unui sistem de evaluare cât mai aprofundată este o operaţie dificilă, cu atât mai mult cucât unele persoane mai operează cu o serie de clişee, prin care susţin că aprecierea trebuie privită caun mijloc de pedeapsă. Aceste păreri au dezvoltat uneori atitudini negative vis-à-vis de evaluarea performanţelor şcolare: “aprecierile sunt considerate peste tot în lume ca o sursă de informaţii pentru conducerea unei instituţii”
500
, evaluările şi aprecierile obiective fiind la baza multor deciziiînţelepte.

more...
No comment yet.
Scooped by LucianeCurator
Scoop.it!

Interdisciplinaritatea și contextualizarea ei la ora de religie:

Interdisciplinaritatea și contextualizarea ei la ora de religie: | esafetyresourcesforschools | Scoop.it

 

Ca exemple de activităţi de învăţare, Programa analitică prevede şi încadrarea evenimentelor din Istoria Bisericii în cadrul Istoriei Universale. În cazul acesta activităţile de învăţare la religie interferează cu cele de la istorie. Referitor la problema reformei, profesorul de religie va prezenta reforma ca o schismă produsă în sânul Bisericii precum şi urmările acesteia. Profesorul de istorie prezintă reforma ca un salt benefic în cadrul istoriei şi civilizaţiei europene. În cazul în care profesorul de religie va constata că elevii au o atitudine duplicitară în raport cu cele două puncte de vedere, în prima fază va relua în discuţie problematica reformei apreciind că într-adevăr în plan cultural şi economic reforma a fost un proces cu urmări pozitive, dar în acelaşi timp va prezenta urmările reformei în plan religios, conflictele de ordin doctrinar care s-au ivit, precum şi faptul că reforma a constituit terenul fragmentării religioase medievale, precum şi fondul apariţiei cultelor neoprotestante de mai târziu. Aceste efecte le simţim până azi: dezbinarea religioasă, disputele interconfesionale etc. Problematizarea acestor teme poate continua prin a învăţa elevii că menirea noastră este aceea de a nădăjdui şi lupta pentru refacerea unităţii creştine, după cuvintele Mântuitorului, “Ca toţi să fie una”. În a doua fază profesorul de religie poate să propună factorilor responsabili cu Programa analitică pentru cele două discipline, soluţii în vederea revizuirii şi îmbunătăţirii activităţilor de învăţare specifice.
Profesorul de religie poate propune în cadrul curriculum-ului la decizia şcolii discipline opţionale. Opţionale specifice religiei ar putea fi: Istoria religiilor, Arta creştină, Muzică Bisericească, Elemente de iconografie etc. Un opţional se poate propune: a) la nivelul disciplinei: Pictura religioasă în ţările române în secolele XVI – XVII; b) la nivelul ariei curriculare, unde se va viza o temă interdisciplinară: Misiuni creştine în afara Europei în evul mediu (religie, geografie, istorie); c) la nivelul mai multor arii curriculare, pornind de la un obiectiv transdisciplinar: Spovedanie, psihanaliză, consiliere (religie, psihologie, consiliere, biologie).
Astfel, un opțional la “Istoria religiilor” poate avea ca Obiective de referinţă: lărgirea orizontului cunoaşterii civilizaţiei şi istoriei universale; localizarea geografică a zonelor acoperite de una sau alta dintre religiile lumii; identificarea unor valori sociale şi morale promovate de diferite religii; realizarea unor comparaţii între diferite sisteme religioase; localizarea unor obiective turistice cu semnificaţii religioase; să identifice influenţa religiei asupra unor culturi şi civilizaţii.
Un opțional cum ar fi “Biserica şi problemele tineretului” poate avea printre obiectivele de referință: descrierea cauzelor anumitor boli trupeşti şi sufleteşti deopotrivă; înţelegerea consecinţelor datorate unor acte iresponsabile (avort, clonare, eutanasie etc.).

Cum contextualizăm (aplicăm) programa școlară la disciplina religie:

După cum se ştie programele şcolare sunt “documente reglatoare, componente ale Curriculumu-lui Naţional”. În nota de prezentare a programei şcolare pentru ciclul inferior al liceului şi pentru şcolile de arte şi meserii, obiectivul general al disciplinei religie constă în formarea personalităţii elevilor în concordanţă cu valorile creştine, prin integrarea cunoştinţelor religioase în structura de atitudini moral-creştine şi prin aplicarea învăţăturii de credinţă în viaţa proprie şi a comunităţii. Finalităţile predării religiei vizează formarea unor caractere moral-creştine care să faciliteze o nouă concepţie asupra relaţiei Dumnezeu-om, om-semeni, şi totodată o atitudine morală şi responsabilă faţă de propria persoană.
Important este ca profesorul de religie să-şi adapteze discursul şi activităţile didactice în funcţie de caracteristicile clasei, în funcţie de evenimentele şi sărbătorile religioase, în funcţie de puterea de înţelegere a elevilor, şi de ce nu în funcţie de interesele şi preocupările elevilor. Astfel riscăm ca ora de religie să fie mai mult teoretică, iar finalităţile acestei ore să nu fie cele scontate.
Conţinuturile didactice ale programei şcolare în vigoare pentru disciplina religie sunt, în general, bine structurate. Totuşi unele teme dau impresia că ar fi indicate pentru elevii care urmează o şcoală teologică. Atunci când aplicăm programa şcolară să nu uităm că elevii din şcolile laice nu sunt seminarişti. Pentru îmbunătăţirea programei şcolare considerăm că se impune cooptarea în Comisia Naţională pentru disciplina Religie a mai multor profesori care predau religia în învăţământul preuniversitar.
Activitatea complexă de predare – învăţăre nu poate fi deprinsă prin învăţarea unor principii teoretice care urmează să fie aplicate mai târziu în practică. Este timpul să înţelegem că “experienţa în şcoli este necesară pentru a şti ce idei merită transpuse în practică, care pot fi tanspuse şi în ce condiţii sunt necesare”. Numai în şcoală se poate învăţa ce înseamnă a fi profesor.
Orice temă din programă se impune a fi adaptată în ...
funcţie de situaţiile concrete, spre exemplu la clasa a IX-a, printre altele, avem tema Cinstirea Sfinţilor. Observăm că unii dintre elevii noştri nu sunt întotdeauna interesaţi de cinstirea sfinţilor, dar toţi aceşti elevi sunt interesaţi de propria reuşită, de mijloacele prin care poţi reuşi în viaţă. În această situaţie tema mai sus amintită poate fi nuanţată şi formulată astfel: Sfântul ca model de reuşită şi de împlinire (spirituală, socială, profesională etc). În acest mod tema poate stârni curiozitate şi chiar interes din partea elevilor.
La clasa a XII-a în cadrul conţinuturilor apare şi tema Rugăciunile pentru cei adormiţi în Domnul. Această temă poate stârni mai mult sau mai puţin curiozitatea în rândul elevilor. Cu siguranţă orice elev este interesat să-i meargă bine în viaţă, să aibă parte de succese. În această situaţie tema poate fi adaptată sub următoarea formă Rugăciunile pentru cei adormiţi în Domnul, ca formă de respect pentru înaintaşi şi garanţie a binecuvântării lui Dumnezeu pentru noi. Pe această cale elevii vor învăţa că rugăciunile pentru cei morţi constituie atât o obligaţie a noastră cât şi o formă de respect şi de “milostenie” pentru suflele înaintaşilor, iar faptele noastre nu vor rămâne nerăsplătite. Cu siguranţă vom stârni motivaţia elevilor. Sfântul Chiril al Ierusalimului se întreba: “îşi va propune vreodată un om să slujească lui Dumnezeu, dacă nu crede că Dumnezeu îl răsplăteşte”.
Conţinuturile la clasa a X-a încep cu tema argumente raţionale pentru dovedirea existenţei lui Dumnezeu. În urma inspecţiilor avute în şcoli precum şi a discuţiilor cu profesorii de religie am constat că această temă este foarte greu de adaptat la nivelul elevilor, există şi riscul ca această temă să fie luată şi predată după manualele de dogmatică. În acest caz riscăm să nu reuşim atingerea obiectivelor şi finalităţilor propuse.
Iată motivul pentru care se impune să fim mereu atenţi la felul în care predăm anumite adevăruri de credinţă, să redescoperim interferenţa între a cunoaşte şi a înţelege. Cine cunoaşte un fenomen (teoretic) nu neapărat îl şi înţelege. Cine ajunge să înţeleagă un fenomen, acela până la urmă îl va cunoaşte. Credinţa nu poate fi neapărat învăţătă, în schimb poate fi trăită. Scopul primordial al predării religiei, constă în a restaura demnitatea elevilor, în a le forma şi cizela caracterul, în a-i ajuta să se redescopere, în a-i ajuta să-şi evalueze şi să-şi desăvârşească relaţia lor cu Dumnezeu şi cu semenii.
Atunci când prezentăm o secvenţă didactică nu trebuie avute în vedere doar strategiile de care ne vom folosi, ci se cere ca lecţia să fie gândită ca un eveniment inţiatic, indiferent de tema abordată. Orice lecţie de religie se poate constitui într-o analogie la istoria mântuirii, istorie care, teologic vorbind este recapitulată în cadrul fiecărei Sfinte Liturghii. Aşa cum “parohia, pentru ca să devină o comunitate disciplinată, sănătoasă şi sfântă trebuie să aibă în centrul vieţii ei Liturghia Euharistică şi credincioşii sunt îndemnaţi să participe la jertfa euharistică”, tot aşa şi lecţia de religie se cade a fi un mijloc de îndrumare a elevilor, pentru a se apropia cât mai des de Sfintele Taine.
Elevii pot fi îndemnaţi, pe parcursul activităţilor didactice, să participe la viaţa liturgică a parohiei şi conştientizaţi de faptul că toţi suntem mădulare ale trupului lui Hristos, “anamneza liturgică reînoind neîncetat identitatea noastră de mădulare ale trupului lui Hristos”.
Conştientizarea fraternităţii liturgice a avut un rol fundamental în spaţiul ortodox şi sta la baza tuturor formelor de comunitate şi comuniune creştină. Scopul ultim al moralităţi personale şi sociale este acela ca Hristos - în Care locuieşte toată plinătatea Dumnezeirii (Coloseni 2,9) - să ia chip în tot şi în toate (Galateni 4,19). Este menirea noastră să purcedem la atingerea acestui scop “lăsându-L pe Hristos să ia chip în acţiunile noastre personale şi sociale”. În acest fel elevii pot fi responsabilizaţi cu privire la faptele şi preocupările lor, pot fi îndrumaţi să se raporteze mereu la principiile creştine. Soloviov, învăţa şi îndemna ca “înainte de a te hotărâ la un pas cu o oarecare importanţă pentru viaţa personală şi socială, să-ţi chemi în suflet chipul moral al lui Hristos, să te cercetezi şi să-ţi răspunzi: ar face El acest pas, sau - cu alte cuvinte - l-ar saluta sau nu, m-ar binecuvânta dacă îl fac sau nu”.
Finalitatea orei de religie are în vedere convertirea personală, trăirea credinţei şi conştientizarea aparteneţei elevilor la o comunitate de cult şi de credinţă organizată. Strategiile, mijloacele şi procedeele didactice specifice pentru predarea unei anumite teme din programa şcolară sunt diverse; alegerea lor ţine de profesor. Pentru ca activităţile didactice şi misionare să fie reuşite este nevoie mai întâi de ajutorul lui Dumnezeu. În lucrarea Educaţia religioasă. Învăţături ...
pentru copii şi tineri, Irineu, episcop de Ekaterinburg şi Irbit, le adresa profesorilor de religie următorul îndemn: “Nu uitaţi să chemaţi mereu binecuvântarea lui Dumnezeu asupra muncii voastre de educaţie şi, având această binecuvântare, efortul, grija şi munca vă vor fi încununate de dobândirea unor copii ascultători”.
Concluzionăm prin a susţine că orice programă şcolară este perfectibilă, dar importante sunt strategiile şi mijloacele didactice folosite precum şi modul în care profesorul îşi adaptează conţinuturile pentru ca discursul didactic să devină unul accesibil şi interesant. Aceste argumente ne îndreptăţesc să afirmăm că deprinderea predării Religiei este un drum anevoios, complex şi interesant pe parcursul căruia învăţăm mereu.
Contextualizarea practică a cunoştinţelor acumulate:
Acumularea cunoştinţelor nu reprezintă un scop în sine, ci se face întotdeauna în vederea transpunerii în practică a efectelor pe care acestea le produc în planul dezvoltării intelectuale al elevilor. Altfel spus „nivelul de instruire al elevilor nu este dependent numai de cantitatea de informaţii acumulată, ci mai ales de valoarea instrumentală şi operaţională a acesteia”. Credem că la disciplina religie, aplicabilitatea practică a cunoştinţelor este una dintre cele mai importante metode de evaluare. Este deosebit de important ca profesorul de religie să îşi urmărească elevii, pas cu pas, să îi îndemne să participe la slujbele Bisericii, precum şi la o observare atentă a poruncilor şi normativelor creştine. O colaborare bună între preotul paroh şi profesorul de religie poate conduce atât la o observare mai atentă a comportamentului şi a felului de a gândi al elevilor, cât şi la un îndemn pentru elevi de a pune în practică cunoştinţele şi informaţiile primite. La clasele mici profesorul poate realiza acest tip de evaluare în colaborare cu părinţii. După ce profesorul a predat noţiunile legate de familia creştină sau despre faptele bune, el va înştiinţa părinţii în legătură cu temele predate. Pe parcursul prezentării acestor teme el va vorbi elevilor despre importanţa întrajutorării părinţilor, despre faptul că Dumnezeu îi iubeşte pe cei care îşi ascultă părinţii, despre faptul că Dumnezeu răsplăteşte orice faptă bună. După o anumită perioadă de timp profesorul le va cere părinţilor să schiţeze în câteva fraze o scurtă evaluare a elevului: despre felul în care îşi face temele, despre felul cum se comportă la masă, despre modul în care îşi ascultă părinţii. Acest tip de evaluare are cel puţin două aspecte importante: pe de o parte elevul va învăţa să fie mai responsabil, iar pe de altă parte chiar şi părinţii vor fi familiarizaţi cu unele aspecte ale educaţiei religioase. Misiunea profesorului se va extinde de la elevi la părinţi. Un alt mod de realizare a acestui tip de evaluare ar fi ca profesorul de religie să organizeze anumite activităţi cu caracter religios şi cultural în cadrul parohiei, iar părinţii acestora să fie invitaţi la aceste activităţi în vederea aprecierii şi evaluării.

more...
No comment yet.
Scooped by LucianeCurator
Scoop.it!

Principiile, obiectivele si functiile evaluării

Principiile, obiectivele si functiile evaluării | esafetyresourcesforschools | Scoop.it

Principiile, obiectivele si functiile evaluării

Evaluarea şcolară vizează un ansamblu de activităţi care urmăresc validarea rezultatelor obţinute pe parcursul unor secvenţe educative. Finalitatea evaluării nu este doar aceea de a achiziţiona anumite date cu privire la un proces educaţional, ci de a perfecţiona procesul educaţional în sine.
1. Principiile evaluării: O evaluare adecvată la religie obligă la observarea unor principii care propun următoarele norme de ghidare: a) Evaluarea la religie este o activitate de bază care facilitează realizarea unui proces eficient de instruire şi învăţare. Printr-o evaluare obiectivă, putem aprecia atât maniera prin care elevii şi-au însuşit noţiunile predate, precum şi nivelul moral – duhovnicesc al elevilor noştri şi al familiilor din care provin. b) Evaluarea trebuie să aibă obiective bine definite, să apeleze la metode şi tehnici eficiente de investigare; totodată, în urma evaluării, profesorul de religie are obligaţia de a comunica rezultatele şi performanţele şcolare atât elevilor cât şi familiei şi comunităţii parohiale. c) Prin evaluare profesorii pot realiza o diagnoză a progresului realizat de către elevi, şi în acelasi timp pot să îşi adapteze activităţile în funcţie de posibilităţile elevilor. d) Evaluarea creează condiţiile necesare ca profesorul să îşi evalueze propria activitate. e) Prin evaluare profesorii pot să conştientizeze dacă şi-au atins obiectivele curriculare. f) Evaluarea vine în ajutorul elevilor pentru ca aceştia să îşi aleagă cele mai bune modalităţi de îndreptare şi de desăvârşire duhovnicească. g) Evaluarea furnizează un feed-back pentru şcoală, părinţi, comunitate parohială, comunitate locală, centrul eparhial.
Sintetizând, putem afirma că atunci când principiile evaluării sunt urmărite de către profesor, evaluarea primeşte o conotaţie formativă atât pentru elevi cât şi pentru profesor.
2. Obiectivele evaluării: În cadrul obiectivelor generale ale evaluării la religie, cele mai relevante ar fi: a) Să verifice realizarea principalelor obiective curriculare; b) Să realizeze recapitularea, sistematizarea şi consolidarea capacităţilor elevilor; c) Să amelioreze rezultatele învăţării; d) Să stabilească programe suplimentare pentru elevii cu rezultate bune şi foarte bune şi totodată să stabilească programe de recuperare pentru elevii cu rezultate slabe sau modeste; e) Să facă o diagnoză a procesului de realizare a educaţiei religioase.
3. Functiile evaluării: Funcţiile evaluării pot fi structurate astfel: 1) Funcţia educativ-formativă (motivaţională) conduce la autocunoaştere şi autoapreciere din partea elevului. În egală măsură experienţa a demonstrat că referitor la activităţile şcolare „predicţiile optimiste au un efect pozitiv, de angajare a celor în cauză la confirmarea lor”. Este important ca un profesor să motiveze într-o formă optimistă obţinerea unei note de către elev. Atunci când se anunţă o notă, se face referire la aspectele pozitive: ai luat 9,50 la test, pentru că la subiectul numărul 1 ai prezentat foarte bine cutare aspect, pentru că ai rezolvat foarte bine problema de la subiectul 2 … şi numai după aceea se va spune, nu ai primit nota zece pentru că la subiectul “x” ai omis cutare aspect cerut. Dar i se va preciza elevului în continuare: cu siguranţă tu poţi mai mult, dovadă nota bună pe care ai primit-o. Dincolo de nota acordată, elevul va fi conştientizat de faptul că mai presus de toate este important ca el să păstreze şi să trăiască ortodoxia credinţei, “adică dreapta credinţă care înseamnă respectarea dogmelor, a tradiţiei şi canoanelor pe care Biserica Ortodoxă le păstrează cu fidelitate”. 2) Funcția de constatare și apreciere a rezultatelor produse. 3) Funcţia de diagnoză prin care se constată modul în care s-au realizat expectanţele unei activităţi didactice. Totodată diagnoza oferă date despre situaţiile care au condus la obţinerea unor rezultate. „Atunci când acţiunea evaluativă pune în evidenţă ceea ce se află la originea situaţiei constatate ea îndeplineşte o diagnoză etiologică”. 4) Funcţia de prognoză a nevoilor şi disponibilităţilor viitoare ale elevilor sau ale unităţilor şcolare se realizează prin teste de aptitudini şi de capacitate. În acest sens, deducem că menirea evaluării nu este numai de constatare, ci şi de a favoriza desăvârşirea activităţii pe care o are în vedere. Așadar, funcția de diagnoză oferă date despre factorii și situațiile care au condus la obținerea rezultatelor, iar funcția de prognoză este complementară și conduce la valorificarea acestor rezultate. 5) Funcţia de clasificare a elevilor (funcția de decizie) se referă la integrarea unui elev într-o ierarhie sau la un anumit nivel al pregătirilor şi posibilităţilor sale. 6) Funcţia de selecție a elevilor conduce la clasificarea elevilor în urma unui examen sau a unui concurs. 7) Funcția de conexiune inversă. 8) Funcţia pedagogică este aceea prin care se urmăreşte ca elevul să fie conştientizat de posibilităţile sale concrete. În relaţie cu învăţarea, evaluarea elevilor oferă posibilitatea de a cunoaşte gradul de îndeplinire a sarcinilor şcolare, elevii conştientizând distanţa la care se află faţă de expectanţele propuse, precum şi munca necesară pentru atingerea acestor ...
expectanţe. 9) Funcţia socială sau de informare a partenerilor educaţionali (Biserica, societatea etc.) priveşte stadiul şi evoluţia pregătirii şcolare. Şcoala are obligaţia să informeze societatea cu privire la rezultatele procesului instructiv educativ. Mai mult, profesorul de religie are obligaţia de a informa Biserica, (comunitatea parohială, preotul, Facultaţile de Teologie, Eparhia) în legatură cu rezultatele şi deprinderile obţinute de elevi pe parcursul desfăşurării orelor de religie.
În evaluarea rezultatelor la disciplina religie, „o apreciere facută corect, stimulativ, poate influenţa benefic întărirea convingerilor religioase ale elevilor, după cum o apreciere făcută cu acrivie, poate diminua aceste convingeri îndepărtându-i pe elevi de Dumnezeu”. În cazul educaţiei religioase, criticismul sau aprecierea foarte severă a unei situaţii, a unui elev, îl poate conduce pe acesta spre stări de anxietate, deznădejde sau chiar depresie. Important este ca profesorul de religie „să înceapă prin a-şi câstiga încrederea adolescenţilor încredinţaţi lui, proces prealabil care elimină şocul întâlnirii şi canalizează influenţa”. Formarea unui sistem de valori, convingeri şi atitudini responsabile nu poate fi realizată prin prelegeri şi evaluări cu tentă moralistă sau criticistă, metodele interactive, de învăţare prin descoperire fiind cele mai eficiente. Într-o epocă în care tineretul este foarte critic cu privire la orice formă de instituţie şi instituţionalizare suntem obligaţi să micşorăm distanţa dintre bancă şi catedră, dintre elev şi profesor. Orice formă de impunere brutală a autorităţii va avea efecte nefaste atât în planul educaţional cât şi în planul relaţiei profesor-elev. Este important de subliniat faptul că elevul nu respinge autoritatea profesorului, ci el respinge impunerea forţată a acestei autorităţi. Atunci când discutăm despre anumite vicii este de dorit ca în prima fază să nu îl întrebăm pe elev dacă a practicat cutare sau cutare viciu, sau dacă s-a debarasat de cutare viciu, ci mai degrabă, îl întrebăm pentru început ce părere are despre cutare viciu. Acest mod de abordare facilitează desfăşurarea unui dialog sincer între profesor şi elev.
Pentru Biserică evaluarea desfăşurării educaţiei religioase şi a rezultatelor în materie de educaţie religioasă este importantă, deoarece aceasta facilitează crearea unui feed-back prin care profesorul de religie, preotul unei comunităţi, dar şi alţi reprezentanţi ai Bisericii sunt informaţi în legătură cu starea duhovnicească a elevilor, precum şi a preocupărilor şi intereselor lor. Elevul îşi mărturiseşte credinţa, o trăieşte şi o păstrează numai ca membru al comunităţii liturgice. „Cultul şi tradiţia Bisericii constituie mediul prin excelenţă în care se transmite credinţa adevărată. Cultul în general, dar în special Sfânta Liturghie constituie energia care mişcă Biserica în devenirea ei misionară … Cultul constituie mediul de restituire a istoriei mântuirii în fiecare timp şi loc şi de permanenta actualizare a comuniunii cu Hristos în Duhul Sfânt; predarea explicită a credinţei constituie mijlocul prin care istoria mântuirii universale este pusă în relaţie directă cu istoria mântuirii personale”. Conştientizarea apartenenţei la comunitatea parohială, precum şi participarea la cult sunt mijloace de păstrare şi de întărire a credinţei, precum şi cale de progres duhovnicesc pentru elevi. „Liturghia oferă totul pentru sfinţirea vieţii spirituale; de aceea, credinciosul (elevul) nu trebuie lăsat să caute un substitut pentru trupul lui Hristos”. Instrucţia religioasă se impune a fi pătrunsă de dinamica liturghiei: „În cult, creştinii se împărtăşesc cu harul lui Dumnezeu şi primesc puterea de a deveni mărturisitori ai lui Hristos şi a Evangheliei Sale în lume”.

more...
No comment yet.
Scooped by LucianeCurator
Scoop.it!

Religia ca disciplină de învătământ

Religia ca disciplină de învătământ | esafetyresourcesforschools | Scoop.it

Religia ca disciplină de învătământ

1. Locul și rolul disciplinei religie la nivelul învățământului preuniversitar: Educaţia religioasă constituie un aspect important al misiunii Bisericii în lume. Activitatea învăţătorească a Bisericii a fost rânduită de Însuşi Mântuitorul Hristos, pentru ca oamenii să cunoască voia Lui şi să o împlinească. Prin demersul educaţional din cadrul orelor de religie, Biserica vine în ajutorul societăţii în ansamblul ei, promovând dragostea, prietenia, pacea, înţelegerea, întrajutorarea şi cooperarea între semeni, toate acestea constituind principiile de bază ale credinţei creştine. Alături de multe alte transformări economice, politice şi sociale, anul 1990 a adus cu sine şi posibilitatea unor reforme şi transformări în plan religios. Una dintre noile realităţi religioase o constituie şi introducerea religiei în şcolile laice, educaţia religioasă fiind una din problemele de substanţă ale societăţii în ansamblul ei şi totodată ale politicii educaţionale. Astăzi religia și-a câştigat un loc în cadrul sistemului de învăţământ. În cadrul ariei curriculare Om şi societate, religia ierarhizează şi structurează conţinuturile educaţionale din perspectiva valorilor şi a moralei creştine. Predarea Religiei în şcoală constituie un act misionar-sacramental, dar totodată are conotaţii educaţionale profunde. Cunoaştera propriilor valori religioase reprezintă o formă de securizare culturală, un semn de civism şi culturalitate. Educaţia religioasă invită la reflecţie, la autocunoaştere, la o convertire la lumea valorilor. Valorile religioase au darul de a aduce comuniunea între oameni, de a solidariza membrii unei comunităţi. Ultimii ani au dovedit că prezenţa religiei în şcoală este necesară nu numai pentru Biserică, ci şi pentru societatea românească în ansamblul ei, care a câştigat prin acest act de dreptate atât accesul la propria-i spiritualitate, cât şi un instrument esenţial în procesul de educare al tinerei generaţii. Pentru spaţiul românesc, credinţa creştină a acţionat ca un factor de coagulare şi de perpetuare al neamului. A fi iniţiat religios, însemnă şi a fi educat, înseamnă a avea capacitatea de a spori şi continua educaţia.

2. Baza legislativă a predării religiei în școală: a) Un prim pas: în 1990, între Ministerul Învățământului şi Ştiinţei şi Secretariatul de Stat pentru Culte s-a încheiat un protocol cu privire la introducerea educaţiei moral-religioase în învăţământul de stat: câte o oră la 2 săptămâni de educație moral-religioasă, obiect de învăţământ, cu statut de disciplină opţională şi facultativă, este inclusă în orar şi se desfăşoară în şcoli. b) În 1991, în Constituţia României, articolul 32, alin (7), se afirmă că Statul asigură libertatea învăţământului religios, potrivit cerinţelor specifice fiecărui cult. În şcolile de stat, învăţământul religios este organizat şi garantat prin lege. c) Abia în anul 1995 când a fost votată Legea Învăţământului (Legea nr. 84/1995) s-a stipulat obligativitatea religiei pentru clasele I-IV, pentru gimnaziu religia era cuprinsă doar în formă opţională, iar pentru licee şi şcoli profesionale religia avea un statut facultativ. d) Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 36/1997, pentru modificarea şi completarea Legii Învățământului nr. 84/1995, în art 9, alin(1), precizează că Planurile-cadru ale învăţământului primar, gimnazial, liceal şi profesional includ Religia ca disciplină şcolară, parte a trunchiului comun. Elevul, cu acordul părinţilor sau al tutorelui legal instituit, alege pentru studiu religia şi confesiunea. Alin(2) preciza că La solicitarea scrisă a părinţilor sau a tutorelui legal instituit, elevul poate să nu frecventeze orele de religie. În acest caz, situaţia şcolară se încheie fără această disciplină. În mod similar se procedează şi pentru elevul căruia, din motive obiective, nu i s-au asigurat condiţiile pentru frecventarea orelor la această disciplină. e) Ordinul nr. 3670 din 2001, cu privire la aplicarea Planurilor-cadru de învăţământ pentru liceu în anul şcolar 2001-2002, la art(5) prevede: Conform articolului 9 din Legea Învăţământului, planurile-cadru ale învăţământului primar, gimnazial, liceal şi profesional includ religia ca disciplină şcolară, parte a trunchiului comun. Elevul, cu acordul părinţilor sau al tutorelui legal instituit, alege pentru studiu religia şi confesiunea. La solicitarea scrisă a părinţilor sau a tutorelui legal instituit, elevul poate să nu frecventeze orele de religie. În acestă ultimă situaţie, elevul îşi va alege în locul disciplinei Religie o disciplină opţională. (Aici Timiș remarcă: „Legislaţia ar putea fi îmbunătăţită dacă aliniatul (2) al Ordinului nr. 3670/din 2001, ar fi modificat în următoarea variantă: în cazul refuzului de a participa la ora de religie elevul va participa la un opţional propus de către profesorul de religie. Se pot propune opţionale înrudite cu religia, cum ar fi: Istoria Religiilor, Elemente de iconografie, Muzică bisericească, Arhitectura ...
În acest fel s-ar elimina concurenţa neloială”). Cele două acte normative (Legea Învăţământului şi Ordinul 3670) poziţionează Religia ca disciplină şcolară, parte a trunchiului comun, aria curriculară Om şi Societate. În această situaţie disciplina Religie nu mai are un statul opţional şi devine opţională disciplina aleasă în locul Religiei. f) Este îmbucurător faptul că şi Ordinul Ministerului Educaţiei şi Cercetării nr. 5723/2003 include Religia pentru toate specializările din învăţământul preuniversitar. g) Statutul Personalului Didactic, în articolul 136, aliniatul (1) stipulează că: Disciplina Religie poate fi predată numai de personal abilitat, în baza protocoalelor încheiate între Ministerul Învăţământului şi cultele religioase recunoscute oficial de stat. h) Diferitele soluţii ale problemei relaţiei între religie şi educaţie în cadrul sistemului de învăţământ depind de conturarea şi structurarea raportului dintre Biserică şi Stat. O problemă care se va ivi în viitor va fi cea a şcolilor confesionale. Prin noua Constituţie statul asigură posibilitatea înfiinţării de către diferite culte a şcolilor confesionale. Articolul 32 alineatul (5) prevede că Învăţământul de toate gradele se desfăşoară în unităţi de stat, particulare şi confesionale, în condiţiile legii. i) Legea 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor prevede în art.32, alin (1): În învățământul de stat și particular, predarea religiei este asigurată prin lege cultelor recunoscute. j) în noua Lege a Educației Naționale, propusă în 2009, la articolul 18 se prevedea: (1) Planurile-cadru ale învăţământului primar, gimnazial și liceal includ Religia ca disciplină şcolară, parte a trunchiului comun. Elevul, cu acordul părinţilor sau al tutorelui legal instituit, alege pentru studiu religia şi confesiunea. (2) La solicitarea scrisă a elevului major, respectiv a părinților sau a tutorelui legal instituit pentru elevul minor, elevul poate să nu frecventeze orele de religie. În acest caz, situaţia şcolară se încheie fără disciplina Religie. În mod similar se procedează şi pentru elevul căruia, din motive obiective, nu i s-au asigurat condiţiile pentru frecventarea orelor la această disciplină. (3) Disciplina Religie poate fi predată numai de personal didactic calificat,conform prevederilor prezentei legi și abilitat în baza protocoalelor încheiate între Ministerul Educației, Cercetării și Inovării şi cultele religioase recunoscute oficial de stat.

3. Programa școlară: structură, importanță: a) Programele școlare sunt documente oficiale elaborate de Ministerul Educației Naţionale şi Consiliul Naţional pentru Curriculum, şi stabilesc: modelul curricular (prezintă o imagine sintetică a structurii interne a disciplinei, semnificativă pentru procesul de predare-învăţare); obiectivele cadru (sunt obiectivele care se subordonează idealului educaţional şi finalităţilor educaţiei şi se armonizează cu cele ale altor discipline conexe; ele indică schimbările în comportamentul elevilor la care ar trebui să ducă studiul disciplinei, pe nivele de şcolaritate); obiectivele de referinţă (reprezintă rezultatele la care ar trebui să ducă studiul disciplinei la nivelul fiecărui an de studiu); activităţile de învăţare (sunt exemple ale unor demersuri ce conduc la învăţarea, întărirea şi dezvoltarea capacităţilor prevăzute de către obiective; conţinuturile învăţării (sunt mijloace prin care se urmăreşte atingerea obiectivelor cadru şi de referinţă propuse; unităţile de conţinut sunt organizate fie tematic, fie în conformitate cu domeniile constitutive ale obiectelor de studiu); recomandările făcute profesorilor; standardele curriculare de performanţă pentru ciclurile de învăţământ (sunt sisteme de referinţă comune pentru toţi elevii vizând sfârşitul unui nivel de şcolaritate, sunt folosite la evaluarea calităţii procesului de învăţare şi au caracter normativ). b) Programa şcolară pentru disciplina Religie este elaborată de către fiecare cult, avizată de Secretariatul de Stat pentru Culte şi aprobată de Ministerul Educaţiei Naţionale. Elaborarea noilor programe de Religie – Cultul Ortodox s-a realizat având în vedere următoarele aspecte: utilizarea modelului de proiectare curriculară centrată pe competenţe, model care permite asigurarea continuităţii şi progresiei de la o clasă la alta, dar şi continuitatea cu programele de Religie pentru ciclul primar şi cele pentru liceu; asigurarea coerenţei la nivelul ariei curriculare Om şi societate, prin corelarea cu schimbările intervenite la nivelul celorlalte programe şcolare; recomandarea unor valori şi atitudini care să completeze dimensiunea cognitivă a învăţării cu cea morală, din perspectiva finalităţilor educaţiei, dar şi a disciplinei Religie; contribuţia competenţelor-cheie din aria curriculară Om şi societate la profilul de formare al absolventului învăţământului obligatoriu, în mod deosebit la competenţe care vizează: comunicarea, participarea la rezolvarea problemelor comunităţii, ...
învăţarea eficientă. Disciplina Religie are un rol deosebit de important în formarea personalităţii elevilor, în formarea unor deprinderi şi abilităţi necesare pentru a le asigura accesul la învăţarea pe toată durata vieţii şi integrarea activă într-o societate bazată pe cunoaştere. Scopul studierii Religiei este acela de a forma personalităţi în concordanţă cu valorile creştine, prin integrarea cunoştinţelor religioase în structurarea de atitudini moral-creştine şi prin aplicarea învăţăturii de credinţă în viaţa proprie şi a comunităţii. Disciplina Religie –– Cultul Ortodox face parte din aria curriculară ”Om şi societate” şi i se alocă o oră/săptămână în trunchiul comun pentru toate nivelurile de învăţământ. Competenţele generale se definesc pe obiect de studiu şi se formează pe durata învatamântului gimnazial. Ele au un grad ridicat de generalitate si complexitate şi au rolul de a orienta demersul didactic către achiziţiile finale dobândite de elev prin învatare. Pentru fiecare an de studiu, programa propune competenţe specifice, deduse din competenţele generale; ele reprezintă achiziţii-cheie ale învăţării. Conţinuturile sunt organizate tematic şi au grade diferite de complexitate. Profesorii vor acorda fiecărei teme, numărul de ore pe care îl consideră necesar, astfel încât să trateze în mod adecvat toate acele probleme, pe care le au în vedere în construirea lecţiilor. Un conţinut poate fi tratat în una sau mai multe lecţii, conform deciziei profesorului. Ordinea temelor poate fi schimbată în funcţie de nevoile concrete ale activităţii didactice, în măsura în care nu se modifică sensul programei. COMPETENŢE GENERALE: 1) Cunoaşterea şi iubirea lui Dumnezeu ca fundament al desăvârşirii şi mântuirii omului; 2) Utilizarea adecvată a limbajului din sfera valorilor religioase în diferite contexte de comunicare; 3) Manifestarea valorilor şi a cunoştinţelor religioase în propriile atitudini şi comportamente; 4) Cooperarea cu ceilalţi în rezolvarea unor probleme teoretice şi practice, în cadrul diferitelor grupuri; 5) Aplicarea învăţăturii de credinţă în viaţa personală şi a comunităţii. Programa şcolară odată aprobată este obligatorie. Manualele şcolare sunt alcătuite pe baza programelor şcolare.

4. Manualele școlare. Auxiliarele didactice și importanța lor: Manualul şcolar este un document școlar alcătuit pe baza programei şcolare. În cuprinsul lui se prezintă atât cunoștințe, cât şi activităţi care trebuie desfăşurate de către elevi pentru asimilarea acestora. Manualul de religie se alcătuieşte în conformitate cu principiile didactice şi catehetice, cu scopurile propuse şi cu strategiile didactice folosite în activitatea educativă. Pentru fiecare temă din manual, profesorul repartizează una sau mai multe ore, în funcție de gradul de dificultate al conţinutului învăţării şi de specificul clasei. Manualul este instrument de lucru atât pentru profesor, cât şi centru elevi. Pentru profesor, manualul este un instrument de orientare în ceea ce priveşte conţinutul, deoarece trebuie să adapteze sistemul metodologic la particularităţile elevilor. Întrucât în programa şcolară pot interveni modificări, profesorul va utiliza manualul în scopul atingerii obiectivelor propuse de programă. Pentru elevi, este un izvor important de cunoştinţe, un mijloc de perfecţionare a cunoştinţelor, un stimulent în dezvoltarea interesului şi curiozităţii, un ghid în formarea priceperilor şi deprinderilor de muncă individuală. Manualul poate fi utilizat la toate tipurile de lecţie, împreună cu diferite mijloace de învăţământ. Alături de manual, în predarea religiei pot fi utilizate şi alte lucrări: Mica Biblie,Micul Catehism,Vieţile Sfinţilor etc.

more...
No comment yet.
Scooped by LucianeCurator
Scoop.it!

#Copysentry protection for your website by automatically scanning the web daily #edtech20 #sid2012

Copysentry provides comprehensive protection for your website by automatically scanning the web daily or weekly and emailing you when new copies of your content are found.

Copyscape is dedicated to protecting your valuable content online. We provide the world's most powerful and most popular online plagiarism detection solutions, ranked #1 by independent tests. Copyscape's products are trusted by millions of website owners worldwide to check the originality of their new content, prevent duplicate content, and search for copies of existing content online.
Copyscape Services
Copyscape provides a free plagiarism checker for finding copies of your web pages online, as well as two more powerful professional solutions for preventing content theft and content fraud:

more...
No comment yet.
Scooped by LucianeCurator
Scoop.it!

Facebook`s "Happening Now" - privacy breach caused by bug? via @insafe #sid11 #esafety #edtech20

Facebook`s "Happening Now" - privacy breach caused by bug? via @insafe  #sid11 #esafety #edtech20 | esafetyresourcesforschools | Scoop.it
more...
No comment yet.
Scooped by LucianeCurator
Scoop.it!

Insafe blog #Facebook fights child abuse pics – with #Microsoft's help #sid11

Insafe blog #Facebook fights child abuse pics – with #Microsoft's help #sid11 | esafetyresourcesforschools | Scoop.it
more...
No comment yet.
Scooped by LucianeCurator
Scoop.it!

#ViewPure - Watch YouTube videos without comments, suggestions, or the 'other' things.

more...
No comment yet.
Scooped by LucianeCurator
Scoop.it!

#Kidblog .org - Safely blogging 4 students #sid11 #edtech20 #edtools

Kidblog's simple, yet powerful tools allow students to publish posts and participate in discussions within a secure classroom blogging community. Teachers maintain complete control over student blogs.
more...
No comment yet.